Ateliere de dezvoltare personală pentru copii și adolescenți
-
Total înscriși4
-
Last Updateddecembrie 4, 2023


Cât e mic, copilul așteaptă aprobarea părinților când trebuie să aleagă ceva pentru el, caută sprijin
și soluții pentru problemele pe care le are, povestește destul de mult despre ceea ce simte și
gândește, fiind astfel dependent de aceștia.
Dacă în tot acest timp, părintele reușește să îi acorde copilului încredere, oferindu-i posibilitatea de
a alege din 2-3 variante, normalizând greșelile pe care le face și ajutându-l să desprindă lecțiile din
acestea sau fiind înțelegător cu eșecurile copilului, fără prea multă presiune pe performanță, atunci
va reuși să pună bazele independenței copilului, să îi crească stima de sine și să îl facă încrezător în
el.
Îmi amintesc, de exemplu, când fiica mea era mică și trebuia să se îmbrace să meargă la grădiniță,
cum vreo câteva zile a trebuit să duc muncă de lămurire cu ea că nu este în regulă să stea în fața
dulapului și să nu poată alege o rochie.
Chiar dacă la nivel rațional înțelegea că nu e în regulă să îi ia atât de mult timp să decidă cu se
îmbracă, emoțional reacționa exploziv!
Până într-o zi, când am decis să schimb abordarea cu ea, astfel că am convenit împreună să alegem
seara 3 ținute pe care să le pregătim pentru a doua zi, iar ea să decidă dimineața cu care vrea să se
îmbrace.
Tehnica aceasta am aplicat-o apoi și în alte situații, astfel că, în timp, nu a mai avut nevoie de ajutorul
meu, ci a putut gestiona din ce în ce mai ușor deciziile pe care trebuia să le ia.
Cum după vârsta de 9 ani, copilul tinde să își caute tot mai mult independența și să se desprindă de
părinți, este bine ca până atunci acesta să fie obișnuit cu anumite tipuri de alegeri pe care le poate
face, evident sub supravegherea și cu acordul părinților.
De acum ajută tare mult întrebările de genul:
Tu ce crezi despre asta?
Care crezi că sunt urmările dacă alegi X și nu Y? etc
Odată intrat în preadolescență, un copil căruia i s-a acordat încredere că poate să ducă la bun sfârșit
o anumită sarcină, că se poate descurca foarte bine într-o anumită împrejurare, că poate spune da
sau nu unei situații noi, va ști ce alegeri să facă pentru el, va deveni mai responsabil și va evalua mai
bine consecințele acțiunilor sale
La finalul celor patru sesiuni din cadrul cadrul atelierelor gratuite de dezvoltare personală ,,Alegerea
e a mea!”, copiii vor fi capabili:
👉 să își asume responsabilitatea propriilor alegeri;
👉 să identifice mediile de creștere;
👉 să stabilească beneficiile unei atitudini pozitive;
👉 să descrie pașii pe care trebuie să îi parcurgă pentru a duce la bun sfârșit planurile pe care le
încep;
👉 să conducă, pe rând, discuțiile în cadrul grupului
Timp de o lună, ne vom întâlni în fiecare zi de joi, de la ora 18:00, pe Zoom.