Despre carieră
Deși îmi iubeam meseria, la 24 de ani am dat admitere la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, specializarea Asistență Socială pentru că aveam nevoie de aceasta să emigrăm în Canada. La vremea respectivă era la modă emigrarea, deși eu nu mă vedeam trăind în altă parte, dar era dorința soțului meu și eu făceam orice ca el să fie fericit…În fine, în luna decembrie a aceluiași an am aflat că sunt însărcinată. Planul de emigrare s-a năruit! Facultatea și masterul Managementul Organizațional și al Resurselor Umane le-am făcut la zi, însărcinată, cu copil mic, serviciu și iar însărcinată cu a doua fetiță. În tot acest timp mă luptam cu mine și încrederea că le pot face bine pe toate. La serviciu eram cea mai tânără dintr-un colectiv de peste 30 de femei, una mai acidă ca cealaltă în ceea ce privește ,,tineretul din ziua de azi și ideile lor de schimbare”.
Până într-o zi, când am avut un atac de panică la serviciu. M-am speriat atât de tare, crezând că ceea ce simt este un atac de cord și ca voi muri ca tata, tânără și cu doi copii mici acasă!Acela a fost momentul meu de cotitura. După ce am trecut din cabinet în cabinet medical, căutând explicații medicale pentru ceea ce trăiam, am ajuns la terapie psihologică.Ce om am cunoscut! Ce deschizător de drum către descoperirea puterii din mine! Ce medic complet, care nu doar că mă asculta cu toată căldura și empatia, dar îmi recomanda și cărți de dezvoltare personală, masaj, alimentație sănătoasă, yoga și multe altele. Îi voi rămâne veșnic recunoscătoare!
A fost persoana care mi-a deschis ochii și care-mi spunea adesea: ,,Simona, iubește-te!”