Ghiocei și ancore

Ghiocei și ancore

Știi că se spune că un miros, o imagine, un cântec etc îți pot trezi anumite amintiri, că sunt ancore în trecutul tău… 

Când eram copil și veneam în vizită la bunici, ne plăcea să ne jucăm cu copiii de pe stradă și să colindăm toate grădinile… în special pe ale vecinilor. 

Tușa Stana avea în curtea ei tot felul de lucruri care nouă ni se păreau interesante și după care ne mai ascundeam când ne jucam de-a v-ați ascunselea. Ei, ca să ajungi să te ascunzi în curtea ei, trebuia să treci printre niște bălării, tușa Stana fiind prea bătrână să se mai ocupe de grădină. 

Într-o zi frumoasă de primăvară, am ales să mă ascund în spatele unui pom, înghițit aproape de multe plante înalte, crescute la întâmplare. Și cum așteptam eu așa pitită să mă găsească cei din gașca mea, ce zăresc? O tufă mică cu câțiva ghiocei plăpânzi. Dar nu erau ghioceii aceia obișnuiți, ci aveau, în ochii mei de copil, ceva special. Am rupt unul și am plecat. Îl miroseam fără încetare și îl priveam cu fascinație. Mi se părea atât de delicat, atât de special! L-am arătat unuia dintre copii, dar nu părea deloc la fel de interesat pe cât eram eu: ,,Eh, e ghiocel sălbatic!” și și-a văzut de drum…

După ce s-a prăpădit tușa Stana, părinții mei au cumpărat casa. Îmi amintesc că în prima primăvară am așteptat să văd dacă mai răsar ghioceii. Și da, au răsărit. Am avut grijă de ei cât am locuit în casa părinților mei, iar în urmă cu patru ani, când am amenajat grădinile din fața apartamentului meu, am adus câțiva bulbi. Abia anul acesta au înflorit, iar eu sunt în continuare fascinată de clopoțeii lor! 

Da, ancora este încă și va rămâne pentru totdeauna în memoria și inima mea… Când îi privesc, aud glasurile copiilor de pe stradă, simt mirosul grădinii și al casei, îmi revăd copilăria…o bucată din ea, aceea care trebuie… 

Vouă ce imagini, sunete, mirosuri vă trezesc amintiri?

AMINTIRI DIN COPILĂRIE