De prin școli adunate…
Episodul 1
Vă spuneam că debutul mi l-am făcut la o școală de la țară. Era școala aceea mică, cu clase ce aveau dușumea scorojită și sobă pe lemne. Mirosul puternic de motorină încă îmi trezește amintiri…
În primele zile întreb și eu timid unde găsesc toaleta. O colegă învățătoare, brunetă și înaltă, îmi zâmbește cu subînțeles și îmi arată direcția: ,,În fundul curții! Dar vezi că dacă bate vântul, ți-o suflă!”. Mă uit la ea și nu înțeleg mesajul, dar ea îmi face cu ochiul… Aha, prima ,,glumă”! Aveam să aflu pe parcurs că era ,,prietenoasă” cu toți bărbații, de la șoferul de pe autobuz, până la unii profesori și că abia reușise să finalizeze un liceu la seral. În fine, nu era treaba mea! O ajutam când îmi solicita sprijinul, ba să îi rezolv o problemă la matematică, ba să îi explic cum se realizează planificarea. Știu, aș fi putut pune întrebări de genul ,,De ce e învățătoare?”, dar mă preocupau mai degrabă copiii care-i erau elevi…
Rar ajungeam în cancelarie, de cele mai multe ori rămâneam printre elevi. Însă, într-o zi, colega despre care vă vorbeam mai sus mă invită cu insistență în cancelarie, pe motiv că e ziua unui coleg, profesor de geografie. Cedez insistențelor și o însoțesc în cancelarie, unde eram așteptate cu prăjituri și cafea. Am schimbat câteva politețuri și am plecat. Până aici, nimic interesant. A doua zi, colegul vine la clasa mea și spune că vrea să mă roage ceva. Și, cu lacrimi șiroind pe obraji îmi spune că i-a rugat și pe elevii lui, dar mă roagă și pe mine, dacă primesc flori să i le dau lui să le ducă la mormântul tatălui său. Vai, emoționată și impresionată de gest, îl asigur că așa voi face și îl întreb dacă îl mai pot ajuta cu ceva. Îmi spune e suficient pentru moment, dar că i-ar plăcea ca într-o zi să ies cu el la o cafea. Aha! Deci asta urmăreai, de fapt? Îl refuz politicos, mărturisindu-i că eu am un prieten pe care îl iubesc foarte mult și că nu sunt interesată de astfel de invitații. A zâmbit, mi-a mulțumit și mi-a aruncat peste umăr: ,,Dacă te răzgândești, știi unde mă găsești!”.
Săptămâna următoare merg să îmi iau catalogul din cancelarie și observ o figură nouă, un bărbat înalt, cu mustață grizonantă. Cineva mi-l prezintă: ,,Domnul este tatăl lui G, profesorul de geografie. A lipsit până acum pentru că a fost bolnav, de aceea l-a suplinit fiul său câteva zile.” Nu am putut să mă abțin și i-am spus ,,Vai, dar G a cerut flori să vi le aducă la mormânt!”. Vizibil încurcat, omul își scuză fiul ,,A, el e foarte glumeț!”. Nu mai știu cât a rămas în școală nici tatăl, cert este că nu a prins finalul anului. Uneori mă mai întreb dacă joacă aceleași roluri sau le-au mai schimbat…
Simona
DE PRIN ȘCOLI ADUNATE
