De prin școli adunate…
Episodul 2
Pentru că, deh, așa era și încă este sistemul, în al doilea an de activitate m-am titularizat la o altă școală, tot la țară, dar mai aproape de un oraș aflat în drumul meu spre capitală. Visul meu era să ajung cândva în București…
Aici, aceeași situație: mulți suplinitori care nu aveau nicio înclinație didactică, absolvenți de colegiu la fără frecvență sau domnișoare pensionare. Mi-am făcut repede două prietene: o învățătoare delicată, proaspăt absolventă și ea și directoarea școlii, o domnișoară cu câțiva ani mai mare decât mine.
Școala noastră avea două clădiri, eu având clasa în aripa ce fusese cândva grădiniță. Aici funcționau acum două clase.
Colega mea de peste drum absolvise un colegiu de institutori, însă era aproape oră de oră la ușa mea să îi arăt cum se rezolvă problemele de matematică de clasa a IV-a. Faza memorabilă a fost când a intrat vijelios în clasa mea, cu lacrimi în ochi și mi-a ordonat să merg la elevii ei să le explic problemele că ea nu știe să le rezolve. S-a așezat la catedra mea și m-a asigurat că îmi supraveghează ea elevii la scriere, numai să o salvez…
M-am dus la copii, care mă priveau cu ochi curioși, dar și cu speranța că cineva le va explica și lor problema aia de mișcare și, mai ales, îi va face să înțeleagă algoritmul. Și au înțeles atât de bine, că mă căutau în pauze să rezolvăm împreună și alte tipuri de probleme. Din nefericire, învățătoarea lor nu le-a înțeles…
Apoi era domnișoara de limba franceză. Nu știu voi ce părere aveți, dar eu numai domnișoare pensionare am cunoscut pe postul de profesor de limba franceză. (Bine, Elena, cu excepția ta!😉)
Ei bine, această domnișoară îmi stârnea un amestec de emoții: de la milă la dezgust. Navigam prin tot amalgamul de senzații când mă aflam în preajma ei. Era foarte murdară, sărăcăcios îmbrăcată și vorbea mult. Foarte mult!
Într-o zi geroasă de iarnă, autobuzul care mă transporta zilnic la București (da, stăteam la prietenul meu în cămin) a întârziat să apară vreo două ore. În cancelarie, tremuram eu și încă vreo câțiva profesori navetiști, dar și domnișoara de franceză. Am aflat atunci că nu își dorea să ajungă acasă unde era mai frig ca afară, că avea folie de plastic în ferestre și că, uneori, pentru a se încălzi, ținea o sticlă cu apă fierbinte în brațe sau primea șobolanii în pat. 😱😱😱 Ca-n filmele de groază mi s-a părut!
Cum eu am avut dintotdeauna fobie de șobolani, întâmplarea respectivă mi-a rămas adânc înfiptă în memorie. Din păcate, au fost și sunt convinsă că încă mai sunt, dascăli care o duc greu din punct de vedere financiar, mai cu seamă cei ce nu au un partener care să contribuie la veniturile casei…
Simona
DE PRIN ȘCOLI ADUNATE
