Omul, de când se naște și până închide ochii, are posibilitatea de a alege dacă să învețe continuu sau alege să se complacă într-o stare de lâncezeală călduță.
Totul ține de disponibilitatea de a învăța. Cel dispus să învețe ceva nou în fiecare zi înțelege că ceea ce l-a adus în locul sau situația în care se află acum nu îl va menține aici și nici nu îl va duce acolo unde își dorește să ajungă. Dorința lui este mai mare. Vrea tot mai mult! Vrea să fie din ce în ce mai bun!
Datoria noastră, ca părinți și/sau dascăli, este de a le insufla copiilor ideea că oamenii de succes învață mereu lucruri noi, iar atitudinea lor este una deschisă la învățare și pozitivă.
Se spune că deschiderea pentru învățare ține de două lucruri: de capacitate și de atitudine. Cercetătorii au ajuns la concluzia că ,,85% din succesul în viață se datorează atitudinii pozitive, favorabile învățării, în timp ce doar 15% se datorează capacității.” Capacitatea poate fi influențată doar într-o mică măsură, însă atitudinea ține de alegerea personală în totalitate.
Copilul are mentalitatea începătorului în toate domeniile, iar noi, adulții din viața lui, suntem datori să îl încurajăm să și-o mențină.
Cum? În primul rând prin modelul personal. Dacă și tu ești dispus și deschis la învățare, copilul îți va urma exemplul. Dacă tu îți menții mentalitatea începătorului și nu te declari expert în toate, atunci și copilul își va păstra curiozitatea.
În al doilea rând, îți poți ghida copilul după următoarele idei:
*În fiecare zi poate învăța ceva nou: de la cum să curețe un măr la cum să instaleze un bec, de la cum să cumpere o cartelă de metrou la cum să se înscrie la un curs de limbi străine…
*De la orice om are ceva de învățat: de la casierul magazinului din colț poate învăța cum să așeze cât mai multe obiecte într-o sacoșă; de la portarul clădirii poate învăța cum să fie politicos…
*De fiecare dată când învață ceva nou, îi va prinde bine în viitor. Tot ce experimentează acum se va așeza în timp, construind adultul de succes care se visează: o carte nouă, un curs nou, o excursie nouă…
Seara, la cină sau înainte de culcare, poți adresa copilului întrebări care să îl ajute să conștientizeze cât de multe lucruri noi a învățat în ziua respectivă:
-Ce oameni ai întâlnit azi și ce ai învățat de la ei?
-Care au fost momentele de peste zi în care ai învățat ceva nou?
-Ce experiențe ai avut azi și ce ai învățat din ele?
-Ce poți să înveți din ceea ce ai citit azi?
-Ce ai învățat din greșelile de azi?
-Ce ai reținut din discuțiile de azi din clasă?
La toate acestea, dacă se adaugă și momentul în care își notează toate răspunsurile la aceste întrebări în jurnalul personal, îi vor oferi copilului ocazia de a se gândi cum să aplice tot ceea ce a învățat.
Să menținem disponibilitatea de a învăța ceva nou în fiecare zi reprezintă un proces continuu sau, cum spune o vorbă din popor, ,,Omul cât trăiește, învață!”.