Se spune că, atunci când părinții fac greșeli în educația copiilor, nu o fac pentru că nu îi iubesc, ci pentru că nu cunosc o cale mai bună. Însă iubirea nu este de ajuns atunci când crești un copil.
Niciun părinte nu acționează din lipsă de iubire, ba cei mai mulți sunt dornici să petreacă din ce în ce mai mult timp cu copiii lor, să se joace cu ei, să discute mai mult (mai ales în adolescență, când copiii sunt mai rezervați în a sta la povești cu părinții), să se plimbe mai mult cu ei.
Există părinți care își fac mustrări de conștiință după ce țipă la copii, îi lovesc sau îi pedepsesc, însă efectiv nu știu cum să reacționeze atunci când copiii nu răspund comportamental și atitudinal așa cum s-ar aștepta ei.
De aceea, nu e suficient să citești câteva cărți de parenting și apoi să îți spui că vei renunța la obiceiurile vechi sau la lucrurile care nu merg în relația cu copiii, ci e nevoie de mai mult. E nevoie să stai puțin cu tine și să faci un bilanț al nevoilor copiilor, apoi să înveți să-i vorbești pe înțelesul lui, să îi adresezi întrebările potrivite, să îi oferi libertate cât să poată explora, dar fără a pierde controlul.
Da, știu, e greu! E tare greu, iar cine spune că nu e așa înseamnă că nu e părinte. Copilul te provoacă zilnic, pentru că vrea să-i acoperi o nevoie nesatisfăcută. Ce nevoie? Asta stă în puterea fiecărui părinte să afle (urmărește piramida Maslow).
Ce trebuie să faci pentru a avea un copil cooperant, educat și fericit?
În primul rând, renunță la pedeapsă. Când îl ameninți cu pedeapsa sau, mai rău, o și aplici în mod constant, nu faci decât să întorci copilul împotriva ta, iar acesta să devină neascultător.
Mi-a scris cineva că ,,mulți au fost pedepsiți și bătuți când erau copii și acum au ajuns oameni mari: doctori, ingineri etc”, că acum părinții ,,cresc copii de zahăr”. E trist să susții așa ceva ca părinte, cu atât mai rău când ești și profesor.
De ce nu sunt de acord cu afirmațiile de mai sus? Pentru că, indiferent că vrei să accepți sau nu, copiii de azi nu mai sunt ca cei de altădată. Copiii de azi sunt mai conștienți de ce se întâmplă în jurul lor și nu mai acceptă ca pe un dat o nedreptate sau un comportament abuziv. Ei sunt mai capabili să spună ceea ce simt, se revoltă în fața comportamentelor nepotrivite și ajung să se răzvrătească mult mai ușor decât o făceau părinții lor cand erau copii.
Cel mai bun exemplu pentru copil ești tu, părintele lui. Copilul învață comportamente prin imitație și cooperare, așa că, dacă vrei să ai un copil educat, manierat, tolerant, iubitor și cooperant, fii tu modelul lui.
Nu te aștepta ca el să nu țipe la tine, dacă tu faci asta cu el sau cu alții din jur.
Nu te aștepta ca el să nu lovească sau să muște copiii, dacă tu faci asta cu el.
Nu te aștepta ca el să fie respectuos cu oamenii din jur, dacă tu nu o faci.
Și exemplele pot continua…
Când copilul nu te ascultă și nu cooperează cu tine, înseamnă că ai pierdut controlul. Copilul trebuie să știe că tu ești cel care deține controlul in relația voastră, chiar dacă îl asculți cu empatie, îi înțelegi nevoile și ești tolerant.
Din experiența personală, când copilul mic nu cooperează cu voința și dorința ta, îi poți distrage atenția cu ceva ce știi că îi place sau îl iei pur și simplu în brațe și mergi cu el în altă parte, pentru a-l scoate din mediu și a se liniști. De obicei, copilului are nevoie de câte un minut pentru fiecare an din vârsta lui, pentru a se liniști. Dacă este mai mare, pur și simplu îi ceri să meargă în camera lui pentru a se liniști și reluați discuția când se calmează apele, iar tu nu mai ai tendința de a țipa la el, a-l apostrofa sau chiar a aplica pedepse.
Când supărarea a trecut, poartă o discuție despre comportamentul lui, despre reguli de bună purtare, despre gestionarea emoțiilor și despre așteptările pe care le ai tu de la el. Cel mai bine e să începi cu oglindirea emoțiilor lui, apoi să continui cu descrierea comportamentului lui care nu este conform cu principiile și valorile tale (pe care copilul trebuie să le cunoască) și la final să stabiliți consecințele acelui comportament. Atenție, consecință și nu pedeapsă!
De exemplu: Am înțeles că te-a înfuriat faptul că… și că voiai să…, însă hai să ne amintim cum e bine să reacționăm când… Ai vrea să te gândești la asta? Hai să încercăm împreună! Ce se întâmplă când reacționezi așa? Care sunt consecințele? etc
Adresează-i întrebări și ghidează-l spre aflarea soluțiilor și consecințelor actelor sale, nu i le oferi tu. Când le descoperă singur, le integrează mai ușor și va fi mai atent data viitoare, căci este conștient de acestea și nu impuse de părinte.
Întrebările nu trebuie să înceapă cu ,,de ce… ?”, pentru că nu faci decât să îi oferi copilului ocazia de a căuta scuze sau vinovați pentru comportamentul lui.
Da, nu e ușor să îți păstrezi calmul întotdeauna, dar cu practică zilnică, cu răbdare, înțelegere și exerciții de respirație (crede-mă, funcționează!), poți reuși să treci peste toate și să ai un copil cooperant, independent, care-ți cunoaște limitele, știe când să se oprească și mai ales știe cine deține controlul, TU!
