Feedforward 

Mami, am luat o notă mică la teza la mate!

Zilele trecute, Bianca, mezina familiei, a fost foarte supărată că a luat o notă care o nemulțumea la teza de la matematică. Mi-a mărturisit că este dezamăgită și că ar vrea să fie ăsta secretul nostru, să nu îi spunem lui tati, pentru că se teme că se va supăra, deoarece el s-a oferit să o ajute să învețe, iar ea l-a refuzat, crezând că se va descurca singură.

Altădată poate aș fi început cu întrebarea ,,Ce s-a întâmplat?” sau ,,De ce nu ai învățat mai mult?”, însă am învățat să schimb abordarea, astfel încât copilul să nu se simtă neînțeles, mustrat sau pedepsit.

În primul rând, i-am explicat că noi nu avem secrete unul față de celălalt și că ar fi bine să afle tati de la ea care a fost nota. Ceea ce a și făcut!

În al doilea rând, am rugat-o să identifice acțiunile pe care ar fi trebuit să le facă, pentru a lua nota pe care și-o dorea, apoi pe cele pe care le-a făcut ea.

De asemenea, am direcționat-o să identifice opțiunile viitoare asupra cărora să se concentreze, astfel încât să nu se mai repete această situație, care o face să se întristeze atât de mult.

Mulți părinți au dificultăți în a discuta cu copiii lor sau să le ofere un feedback, atunci când aceștia vin la ei cu o problemă legată de rezultatele academice, când finalizează o activitate sau au un anumit comportament și, uneori, mai mult strică decât să-i facă un bine copilului. Am făcut și eu aceleași greșeli, știu cum e!

Prima greșeală pe care o fac părinții în acest moment este să-i adreseze copilului întrebări care încep cu De ce?

De ce ai luat notă mică?

De ce nu vrei la cursul ăsta?

De ce ai lipsit de la ore? etc

În fața unei astfel de situații, copilul va începe să se scuze că nu a avut timp, că nu a știut cum, că altul e de vină etc.

Feedbackul este necesar pentru a evidenția lucrurile ce nu mai trebuie repetate și îl ajută pe copil să înțeleagă ce s-a întâmplat în trecut.

Însă, știm cu toții că trecutul nu mai poate fi schimbat, dar putem influența viitorul.

De aceea, apelăm la feedforward, o tehnică centrată pe viitor, către noi idei și posibilități de rezolvare a situațiilor asemănătoare.

Dialogul cu copilul ar trebui să se desfășoare astfel:

Ai învățat ceva din experiența asta? Ce?

Ce ar trebui să faci în viitor, ca această situație să nu se mai repete?

Ce variante ai pentru viitor? (lasă-l să vină cu variante și să le scrie)

Care dintre aceste variante este cea mai ușoară pentru tine?

Când pui accent pe ceea ce poate face pe viitor, copilul tău nu se va mai simți vinovat sau frustrat, ci se va concentra pe sarcinile pe care le are de făcut, astfel încât să nu mai trăiască aceeași experiență aducătoare de neplăceri.

Tu ce ai făcut în astfel de situații?

DEZVOLTARE PERSONALĂ

Simona-Dana Dobrin

About the author: Dascăl dedicat și mamă de două adolescente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *