Nu cred că mai este niciun secret pentru niciun cunoscut faptul că mă preocupă, de ani buni, dezvoltarea mea personală și profesională.
Totul a început în 2011, când am avut primul atac de panică la serviciu. Neștiind ce se întâmplă cu mine, am crezut că voi avea un atac de cord, nu de panică. Acumulasem prea multe: decesul tatălui meu, stresul de la serviciu, încrâncenarea mea de a demonstra că am dreptate în tot și toate, copii mici și ajutor prea puțin din partea celorlalți… ce să mai, se umpluse paharul și dăduse pe dinafară.
Speriată, am început să bat pe la toate ușile doctorilor: de la cardiolog la neurolog, de la generalist la endocrinolog, de la psihiatru la psiholog. Doi medici m-au ajutat să trec peste suferința mea: primul a fost endocrinologul, care a descoperit Tiroidita Hashimoto și care mi-a recomandat un consult la psihiatrie, pentru că în clinica respectivă nu aveau psiholog. M-a speriat gândul că trebuie să calc pragul cabinetului de psihiatrie (da, atâtea convingeri limitative aveam!!!), dar m-am prezentat conștiincios. Și bine am făcut. Am găsit un super om, care mi-a spus că el nu mă poate ajuta, pentru că problemele mele sunt de altă natură, dar sigur un psiholog poate.
Am învățat să zâmbesc mai mult, să iubesc mai mult și să accept să fiu iubită, să îmbrățișez mai des, să fiu mai înțelegătoare cu ceilalți, dar mai ales cu mine.
Din anul acela și până azi, am devorat cărți de dezvoltare personală și psihologie, am participat la cursuri și întâlniri cu oameni mai luminați ca mine…
Văzând preocuparea mea în această direcție, cumnata mea (și prietena mea din copilărie) mi-a făcut o invitație pe care am primit-o destul de rezervată la început. Și nu pentru că aș crede cumva că am făcut suficient pentru dezvoltarea mea, ci pentru că aveam impresia (greșită, evident) că filosofia americană nu poate fi implementată în România. Că noi suntem destul de ,,cu picioarele pe pământ”, iar ei sunt ,,prea visători”…
Mi-a dat timp de gândire câteva zile, am cântărit lucrurile și până la urmă, mi-am spus de ce nu?
Nu știu câți dintre voi ați auzit de această echipă minunată, dar dacă nu ați descoperit-o încă, vă invit să o faceți.
Astfel, am avut ocazia de a cunoaște oameni minunați, oameni luminoși și dornici să schimbe lumea în mai bine.
După ce am descoperit universul creat de acest lider internațional, nimic nu mi-a mai stat în cale!
Așa am obținut certificarea ca trainer și de dezvoltare personală iată-mă ajunsă în postura de a întoarce binele primit.
Doar încercați să vă imaginați câte schimbări poate genera un dascăl la clasă, cum poate crește stima de sine a copiilor și cum se poate dezvolta perspectiva lor asupra învățării.
Ce crezi că s-ar întâmpla cu elevii dacă ar fi văzuți ca oameni, cu abilitați și limite, dacă ar fi ascultați și auziți, văzuți și încurajați să depășească obstacolele, dacă ar fi iubiți așa cum sunt și nu pentru ceea ce visează profesorii sau părinții pentru ei?
Toate acestea se pot întâmpla, dacă atât părinții, cât și profesorii ar fi mai deschiși la schimbare, căci schimbarea înseamnă evoluție, iar noi avem mare nevoie de asta!
Învață și tu să vezi oportunitățile și spune-le DA!
Încurajează-ți copilul să caute să se dezvolte mai mult!