Ce simți când te confrunți cu o pierdere?
,,Simt că nu sunt la fel de bun ca ceilalți, că mă fac de râs și mi-e frică să nu fiu certat sau bătut.”
Asta mi-a spus azi un copil cu care lucrez 1 la 1.
Discuția noastră s-a învârtit în jurul ideii de perfecțiune în toate, de a fi cel mai bun din clasă, că ,,e nasol să fii pe ultimul loc, TREBUIE să fii cel mai bun!”
Da, sunt de acord că e bine să fii printre cei mai buni, însă motivația pentru învățare ar fi de preferat să vină din interior, nu din exterior.
O să spuneți probabil că un copil nu poate să aibă motivație interioară. Ba da, există astfel de copii.
Diferența dintre aceștia este dată de maniera în care părinții le-au prezentat acestora beneficiile învățării.
Dacă îi explici și îi dovedești unui copil că învățarea îl poate conduce acolo unde visează să ajungă în viață, el își va găsi motivația singur.
Dacă îl bați pentru o notă de 8 sau îl cerți și îi spui zilnic că nu e la fel de bun ca ceilalți din clasă și că TREBUIE să fie cel mai bun în toate- altfel nu va ajunge un om de succes, atunci vei avea un copil care va învăța de frica reacției tale și va trai permanent cu sentimentul că dezamăgește.
Și știi ce e mai trist?
Că acel copil chiar poate face performanță în ariile lui de interes, însă dacă tu ca părinte ții să urmeze visul tău, nu pe al lui, vei trăi o mare dezamăgire.
Da, poate va ajunge să facă ce ți-ai dorit tu pentru el, dar el nu va fi fericit.
Te vei uita la el peste ani și vei vedea cum abia se târăște spre serviciul acela visat de tine, cum îi lipsește sclipirea de bucurie din ochi atunci când vorbește despre munca lui, cum tânjește după pasiunea ascunsă într-un ungher al sufletului lui.
Și-atunci nu mai poți face nimic!
Acum mai poți schimba ceva.
Ia o pauză și reflectează la asta:
Tu le faci pe toate perfect?
Tu ești cel mai bun în domeniul tău?
Ție îți place să fii comparat cu colegii tăi?
Tu îți faci meseria din pasiune?
Ți-ai urmat visul tău sau a fost visul părinților tăi să fii azi ceea ce ești?
