Aventuri în bucătărie… din preajma sărbătorilor

Pentru prima dată, i-ai avut alături doar pe copii și soț la pregătirea bucatelor pentru sărbătoarea Paștelui…nu contează că uneori mai mult te-au încurcat, apreciezi că ți-au întins jumătate de mână de ajutor.😊

Ți-ai propus să faci cozonacul la mașina de pâine. Fiind fără gluten, aluatul este mai greu de frământat. Cu elan muncitoresc (😏), scoți mașina, o instalezi, și așezi toate ingredientele pe masă. Conform rețetei, trebuie să cântărești cu atenție fiecare ingredient, altfel e posibil să iasă un dezastru. Buun! Bine că ai cântarul ăla primit la nuntă, acum o mie de ani!⚖️ Dai să-l pornești, apăsând delicat pe butonul on/off. Nimic. Mai încerci o dată. What? Sare soțul în ajutor și găsește o baterie care, aparent, s-ar potrivi. O fixează, dar…da, nu e bună! 👎

📝Scrii pe lista de cumpărături ,,baterie și/sau cântar de bucătărie”.

Nu-i nimic, îți spui! Nu te lași tu așa ușor doborâtă! Duci mașina de pâine la locul ei și cauți altă rețetă de cozonac. (Noroc că avem internet!🙏) După ce citești câteva rețete care mai de care mai complicată, te oprești la una ,,fără frământare”. Asta e! Și aici ai avea nevoie de cântar, dar doar nu e prima dată când măsori ,,din ochi”. Aluatul e gata! Ți se pare cam mult pentru un singur cozonac, așa că îți propui să faci #maibine doi. Acum nu ai un cozonac mare și pufos, ci doi mici și pricăjiți…🤦

Treci la pască. Citești rețeta, pui ingredientele, tot intuitiv, dar respecți etapele întocmai. Bagi aluatul la cuptor pentru 20 minute (exact ca în video), prepari crema de brânză, scoți tava din cuptor (pare în regulă) și torni deasupra compoziția. Și ce să vezi? Se scufundă brânza în aluat!

🙆 Totuși, ai fost inspirată că nu ai turnat-o pe toată deodată și acum ai să pui și pe margini puțină…După o oră, gata și pasca. Pare comestibilă. Nu foarte aspectuoasă, dar comestibilă… 😬 

Galeria din jur te încurajează să mergi mai departe!

,,Ce mâncăm la prânz?”-întrebarea aceasta îți provoacă frisoane deja… Pui la foc o mâncare de cartofi. Ba nu, două: una cu cârnați și alta de post…

Soțul se hotărăște să taie carnea de miel, de fapt o pulpă cu coastă și coloana vertebrală…

-Dă-mi, te rog frumos, satârul!

-Nu avem satâr!

-Cum nu avem satâr? Cu ce tai acum?

-Improvizează, îl sfătuiești. 

Când ai vrut tu să iei satârul ăla, aflat la promoție la Mega Image, se minuna că ți-a venit așa idee…

📝Adaugi pe lista de cumpărături și satârul.

-Vii să mă ajuți?

Normaaal că are nevoie de ajutor. Cum să nu aibă nevoie de ajutor?💪

Pufăi în sinea ta și te îndrepți către el. Te surprinde soluția pe care a găsit-o: ține cu o mână pulpa și cu cealaltă un cuțit poziționat pe coastă, la baza coloanei.🔪 Îți arată din priviri un alt cuțit cu lama înfășurată într-un prosop și îți cere să lovești peste cel pe care îl ține el… Execuți mișcarea cu precizia unui măcelar, dar el tot are emoții.😊 Nu i-ai dat prea multe șanse, dar i-a reușit! Victorios, așază carnea în vase diferite, iar tu pregătești baițul. 🍲

De la atâta gălăgie, s-a trezit și adolescenta… 

Mezina se oferă să pregătească aluatul pentru prăjitura cu mere…făina zboară din castron… 

Carnea e la macerat. Prăjitura cu mere este gata și arată apetisant. Tocana miroase bine…🍜

E momentul să curățați dezastrul din bucătărie: el se ocupă de vase, fetele se ceartă care să spele scaunele, care mobila…tu te îndrepți către plită și cuptor.

📝Treci pe listă și mănușă pentru cuptor, că ți-a ajuns cât te-ai ars zilele astea pe mâini.

În tot acest timp, ai schimbat și lenjeriile de pat🛏️, ai băgat rufe la spălat, apoi la uscat (vreo trei mașini…), ai spălat chiuveta din baia mare (de cealaltă se ocupă adolescenta, robotul a aspirat pardoselile, ai dat cu mopul…

Se lasă întunericul, iar pe tine te cuprinde o oboseală cruntă. Dai sa îți odihnești oasele cinci minute și te așezi pe fotoliu. 

-Parcă spuneai că vrei să îți vopsești părul?…

💆🛀

La voi cum au decurs pregătirile?

Simona-Dana Dobrin

About the author: Dascăl dedicat și mamă de două adolescente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *