Cum ajung copiii să nu mai creadă în magie…
Prima zi de grădiniță.
Deși, până ieri, ai discutat cu copilul despre cât de frumos va fi, de câte lucruri interesante va avea parte, câte prietenii va lega, câte jocuri și povești frumoase va învăța, emoțiile vă copleșesc pe toți.
Îți înghiți lacrimile, încerci să îl încurajezi și să îi prezinți grădinița ca pe o lume minunată, însă copilul nu vrea să se despartă de tine. Plânge și te imploră să nu pleci.
Din nefericire, în instituțiile publice de învățământ de la noi, ,,nu se recomandă” ca perioada de acomodare să se facă gradat, câte o oră pe zi, apoi două și tot așa până când copilul va căpăta încredere că nimic rău nu i se va întâmpla.
În tot acest timp, copilul să fie însoțit de mama sau un alt membru al familiei, care să îl securizeze din priviri. Dacă ai noroc de o doamnă educatoare drăguță, aceasta va încerca să îi vorbească frumos, să creeze o atmosferă relaxantă și atrăgătoare pentru copil. Dacă nu, s-ar putea să te trezești că îți este smuls copilul din brațe și introdus cu forța în clasă. Iar tu vei pleca sughițând și cu inima strânsă. Ziua ta va fi marcată de remușcări, îngrijorare și frustrare.
Două fete am și tot atâtea experiențe neplăcute cu grădinița.
Prima a fost trăită de adolescentă cu două doamne educatoare care făceau militărie cu copiii: mâinile la spate, mers încolonat la toaletă și la ore fixe, jocurile și jucăriile se ofereau cu porția și niciodată la alegere. Plângea copilul în fiecare dimineață și nu înțelegea de ce nu poate fi la grupa mea (pe vremea aceea lucram ca educatoare) și trebuie să meargă la ,,doamnele alea rele”. Nu a rezistat nici ea, dar nici eu. După o lună de chin am mutat-o. Apoi totul a fost foarte bine, copilul și-a iubit educatoarea și încă vorbește cu drag despre ea, a vizitat-o până a ieșit la pensie și îi poartă un respect deosebit.
A venit rândul mezinei și, din păcate, nu a putut merge la această doamnă educatoare pentru că avea grupă mare.
Ne-am bucurat totuși că urma să aibă o domnișoară educatoare care, la prima vedere, părea să fie o alegere bună. Doar părea. În fiecare zi, când ajungeam să o iau de la grădiniță, o găseam aproape vânătă de la atâta plâns. Nu înțelegeam ce se petrece pentru că dimineața, deși vărsa câteva lacrimi, îmi spunea că vrea la grădiniță pentru că și-a făcut câțiva prieteni. Și atunci am încercat să aflu de la domnișoara educatoare.
În naivitatea ei și fiind lipsită de experiență în lucrul cu copiii, mi-a spus că uneori ,,o mai apucă plânsul când trebuie să se culce” și atunci ,,îi dau să bea o porțiune magică și îi spun că, dacă va adormi, cum va deschide ochii, mami va fi veni să o ia”.
Fac ochii mari și rămân mută.
Încerc să procesez mesajul, dar „îmi dă cu virgulă”.
O informez că eu nu am convenit astfel cu copilul, că știe că vin la o oră și jumătate după ce se trezește ea din somn, adică după ce mănâncă și se mai joacă puțin cu colegii ei.
O rog frumos să nu îi mai spună astfel de povești, iar ea îmi răspunde că ,,la vârsta aceasta, copiii sunt în lumea basmului…”.
Îmi scutur puțin creierul deja încețoșat, îi zâmbesc drăguț și îi spun că, deși copiilor le plac basmele și poveștile cu zâne, sunt destul de ancorați în realitate, mai cu seamă dacă părinții discută cu ei foarte mult. Am rugat-o frumos să nu îi mai dea nicio ,,poțiune magică” pentru că nu sunt de acord cu această abordare, nici ea și nici eu nu putem face magii pentru a ajunge mai repede la grădiniță.
În fine, am muncit mult să îmi liniștesc copilul, să anulez ,,magia” și ,,vrăjitoria”, să o încurajez să vorbească despre ce trăiește la grădiniță.
Am aflat de la ea, rând pe rând, că ,,domnișoara pleacă și ne lasă singuri”, că ,,ne spune mereu că o cheamă pe vrăjitoarea cu neg pe nas” (era vorba despre o doamnă îngrijitoare pe care mi-a arătat-o în curtea grădiniței) și multe altele. Și acum își amintește, și nu cu drag, de experiențele din acel an.
Și acum îmi spune că, atunci ,,când simt miros de țigară amestecat cu parfum, îmi amintesc de domnișoara … și mă trec fiori! A fost cel mai urât an din viața mea!”.
Copiii iubesc basmul și magia, dar nu minciuna și amenințarea! Copiii iubesc adevărul și realitatea! Copiii vor să se simtă în siguranță și iubiți!
Sfat pentru educatoare, dar și pentru părinții copiilor preșcolari: faceți clar distincția între basm, ficțiune, magie și realitate. Nu mai păcăliți copiii acum pentru că veți fi mai târziu și voi ,,pacăliți” de ei!
Să le explicăm că este o etapă frumoasă din viața lor, că e frumos să te joci și să îți faci mulți prieteni, că povestea e poveste, zânele și vrăjitoarele sunt doar rodul imaginației unor scriitori și nu există poțiuni magice care să facă timpul să treacă mai repede pentru ei și să va aducă pe voi mai devreme.
