Recunosc, de când am devenit mamă am încercat zilnic să mă ocup de o sumedenie de lucruri și am făcut tot posibilul să îmi iasă bine.
Cu toate acestea, o vreme am avut acel sentiment de vinovăție perpetuă că nu am făcut suficient, că lucrurile sau cuvintele pe care le-am folosit în relația cu cei apropiați nu au fost cele mai potrivite, că nu am petrecut timp suficient cu copiii, că alte mame fac mai mult pentru propriii copii etc.
Deși eram conștientă că sunt nedreaptă cu mine având aceste sentimente, nu reușeam să scap de mustrările de conștiință când puneam capul pe pernă.
La un moment dat, am realizat că nu ajung nicăieri gândind astfel și că mai mult rău le făceam copiilor mei, căci gradul de vinovăție era direct proporțional cu reacțiile mele de nervozitate că nu găseam cele mai bune soluții să le fac pe toate perfect.
Era evident că trebuia să aflu care sunt modalitățile prin care să schimb perspectiva asupra activităților mele, dar și acțiunile care să îmi permită să mă ocup cât pot de bine de tot ce aveam pe lista zilnică, dar și de fetele mele.
De ce apare vinovăția?
Cel puțin în cazul meu, vinovăția apărea pentru că aveam atât de multe așteptări de la mine!
În mintea mea, neîndeplinirea obiectivelor pe care mi le stabileam erau echivalente cu eșecul ca mamă.
Și mă frământam, plângeam și-mi făceam mustrări că petrec timpul cu copiii altor părinți mai mult decât cu ai mei, că nu-mi îndeplinesc rolul de soție cum trebuie ș.a.m.d
Cum am ajuns să gestionez vinovăția?
-am învățat să nu mai pun atât de multă presiune pe mine în privința curățeniei din casă și mai ales să nu mă mai scuz pentru că s-a așezat praful pe televizor ori că e coșul plin de rufe necălcate;
-am mai mâncat și sandvișuri, o omletă sau am comandat mâncare când simțeam că timpul mă presează și vine ora mesei, iar eu am alte lucruri mai importante de făcut;
-nu mi-am mai luat de lucru de la serviciu acasă-aveam prostul obicei de a lua testele sau caietele copiilor acasă pentru verificare;
-am învățat să nu mai răspund la e-mailuri sau telefoane după programul de la serviciu;
-am învățat să spun NU și să le explic fetelor că nu pot să le îndeplinesc orice dorință (ca cea de a merge la cumpărături cu ele) de fiecare dată când îmi cer asta; în felul acesta le-am arătat ce înseamnă prioritizarea, responsabilitatea și arta negocierii (la asta au devenit experte acum 😃)
-am acceptat că nu pot fi prezentă la fiecare eveniment din activitatea lor școlară, căci rolul de dascăl mă împiedică uneori să merg la deschiderea anului școlar sau la vreo ședință cu părinții;
-îmi repetam adesea că fac tot ce pot, sunt om și am și eu nevoi, nu pot să ofer mereu;
-din cărțile de psihologie și cele dedicate creșterii și educării copiilor, am aflat că este mult mai importantă calitatea timpului petrecut cu copiii, decât cantitatea, așa că mai bine puțin, dar bun, decât mult și prost;
-am încetat să mă compar cu alte mame care doar de creșterea copiilor se ocupau;
-am învățat să cer ajutor atunci când simțeam că nu mai pot (le sunt recunoscătoare terapeutei mele, mamei și surorii mele mai mici care m-au ajutat într-o perioadă cu fetele, dar în mod special soțului meu, fără de care nu aș fi putut fi azi cine sunt);
-am căutat să mă înconjor de oameni pozitivi, de mame relaxate și am scos din viața mea (treptat, dar sigur) oamenii care mă criticau pentru ceea ce nu îmi ieșea bine, neavând ochi pentru ceea ce-mi reușea;
-am învățat că a recunoaște că am făcut ceva greșit elimină imediat vinovăția și rușinea din jurul acțiunilor mele;
-am învățat să mă apreciez și să mă felicit pentru fiecare reușită, oricât de neînsemnată ar fi putut părea în ochii altora;
-mi-am făcut timp pentru mine: să merg la sală, la coafor, la club sau să plec câteva zile doar cu soțul meu ori cu prietenele mele.
Ultima cred că a fost cea mai importantă schimbare din viața mea, căci fără conectarea cu propria persoană, fără timpul acela petrecut tu cu tine, cred că este tare greu să faci față atâtor presiuni pe care ni le punem singuri pe umeri.
Acum, când simt că toate devin apăsătoare, mă retrag în natură sau meditez, ascult muzică ori dansez, mă conectez cu oameni noi și pozitivi și caut experiențe care să îmi ridice nivelul de energie.
Părinții au nevoie să se întoarcă mai mult către ei, să se iubească și să se aprecieze mai mult, să își acorde timp și să învețe să se răsfețe.
Tu ce ești dispus să faci pentru tine?
