Ne-am înviorat astăzi cu câteva mișcări din Sundao, apoi ne-am echipat corespunzător (unii) pentru munte și am pornit pe traseu, cu gândul să ajungem la Amfiteatrul Transilvania.
Prognoza previziona ploaie în a doua parte a zilei, așa că trebuia să profităm de vremea bună de până-n prânz.
Veselie mare pe copii până la magazinul din sat, de unde și-au cumpărat diverse… apoi căutau picăturile de ploaie prin aer, doar-doar ne-om întoarce din drum.
Cum planul e plan și noi nu cedăm atât de ușor rugăminților fierbinți ale copiilor, ne-am continuat drumul.
La fiecare popas mai auzeam câte un: ,,Ne intoarcem? Cât mai avem? Chemăm un Uber? Când ajungem sus, ce facem? Putem lua de acolo un taxi?” etc
Ce am constatat zilele acestea, de când suntem în tabără:
-avem cu noi câțiva copii dornici de cunoaștere și de experiențe noi, care te întreabă de la prima oră ce mai învață azi;
…însă…
-unii copii cred că pot negocia oricând, oricum, oricât și cu greu acceptă un refuz;
-există copii care nu au deloc rezistență fizică, după jumătate de oră sunt transpirați rău și abia respiră;
-cei mai mulți copii sunt dependenți de telefoane. Așteaptă nerăbdători pauzele, să intre pe rețelele de socializare sau să joace jocuri; dacă ar putea merge cu ochii în telefoane, ar fi minunat!
-sunt copii care nu te aud când vorbești cu ei sau pur și simplu văd prin tine;
-există copii care nu știu când să se oprească, nu cunosc limitele și au impresia că dacă bat din picior sau se supără, adulții vor executa imediat ce cer ei;
-sunt copii care au reușit să se integreze în grup abia azi, cu toate eforturile venite din partea celorlalți. Pur și simplu își pun singur bariere de genul: ,,ce-or să creadă/zică despre mine, dacă nu sunt ca ei?” Înțeleg, la nivel teoretic, ce au de făcut, însă nu sunt pregătiți psiho-emoțional să își lărgească cercul de prieteni…
Pentru creșterea rezilienței și a independenței, copiii care vin în taberele noastre sunt expuși din ce în ce mai des la astfel de experiențe de învățare și socializare.
Copiii au nevoie să învețe cum să își regleze comportamentul și atitudinea față de ceilalți, cum să facă față frustrărilor și refuzururilor, cum să ceară și să ofere etc.
Nu întotdeauna, (deși intenția părinților poate e bună) ajutorul oferit imediat și respectarea tuturor dorințelor fac bine copilului. De cele mai multe ori, copilul se poate descurca singur, însă ,,de ce să se chinuie?” îi aud pe mulți părinți afirmând… și uite așa ajunge copilul să se împiedice de prima piatră, când nu e ținut de mână, să nu găsească o cale de a ocoli noroiul din drumul său și să se plângă de faptul că-și murdărește pantofii și nu știe să îi curețe sau să arunce ambalajele pe jos, așteptând să le ridice altcineva.
În cadrul Taberei de Dezvoltare Personală și Cultură Japoneză, lucrăm mult cu copiii la toate aceste aspecte și observăm că, de la o zi la alta, lucrurile se schimbă, iar copiii ajung să înțeleagă că lipsa regulilor creează haos, devin din ce în ce mai flexibili și învață să relaționeze și să coopereze unii cu alții într-o manieră respectuoasă, cu empatie și prietenie.
Tu ce îți dorești pentru copilul tău de la o tabără?
