Azi e ziua scrisului de mână…
Îmi amintesc ce mândră am fost când am început să scriu cu stiloul. Rotunjeam literele cu atâta drag, uneori excesiv de mult, spre exasperarea tatălui meu care îmi rupea paginile și mă punea să rescriu. Bătaia de cap cea mai mare mi-a dat-o litera s mic de mână. Îi arcuiam o burtă grasă de toată frumusețea. Numai tatălui meu nu-i plăcea deloc. Cu cât îmi rupea el paginile mai tare, cu atât îl rotunjeam eu mai frumos. În fine, nu mai țin minte cine a cedat, dar știu că eu pe s l-am scris tot cu burtă mare, multă vreme…
Da, mi-a plăcut și încă îmi place scrisul de mână. Ca dascăl, clasa I îmi place cel mai mult. Simt o plăcere de neegalat când îi învăț pe copii să scrie. Să le văd mânuța aceea mică cum ține stiloul, să-l aud cum scârțâie pe foaie, să privim curioși urma lăsată și apoi să admirăm împreună rezultatul. Numai cine nu a avut ocazia de a învăța un copil să scrie, nu poate înțelege sentimentul. Când îi vezi scânteia reușitei în ochi, când îi surprinzi zâmbetul de satisfacție în colțul gurii, când îl auzi cum își anunță părinții că a învățat să scrie o altă literă…
Da, scrisul de mână îți poate aduce satisfacții extraordinare. După ce i-ai pătruns toate tainele, scrisul poate deveni terapie.
Simți că totul de apasă? Scrie de mână!
Simți că ai vrea să vorbești cu cineva, dar nu ai cu cine? Scrie de mână!
Ai multe idei pentru viitor, dar nu dorești să le împărtășești acum cu cineva? Scrie-le de mână!
Dacă îți place și caligrafia, adaugi scrisului tău și puțin praf magic pentru a-l transforma în artă și mai ales în terapie, după cum minunat face Gabriela Zama.
Ia privește-l acum? Nu-i așa că te simți mai bine?
Pentru tine ce înseamnă scrisul de mână? Ce amintiri îți trezește? Când ai apelat cel mai mult la el?
