Mă uit la telefon și văd ,,5 Martie”…
A cui e ziua azi?
Trec repede în revistă persoanele apropiate și pac! îmi amintesc: azi e ziua fostei mele învățătoare!
Nu am mai văzut-o de ani de zile.
Oare pe unde o mai fi?
Oare cum îi mai merge?
Îmi amintesc că-n clasa a IV-a, de ziua dumneaei i-am pregătit un cadou special. 🙈
Tatăl meu tocmai se întorsese din Turcia și adusese pentru mama un set de rujuri. Carcasa lor era aurie, iar rujul verde devenea roz în contact cu pielea.
Mi se păreau senzaționale la vremea aceea. Bun, iau și eu unul, din cele 20, că nu va observa nimeni… așa credeam eu!
Mă mai uit prin sufragerie și găsesc cutia cu mărțișoare. Tot tata le meșterea și le vindea la București. Acelea probabil au rămas nevândute, nu mai știu…
Îmi plăcea cum lucra tata si-l ajutam de multe ori să adune materialele sau să confecționeze mărțișoare din flori nemuritoare, capace de măselariță, fulgi de la diferite păsări cu penajul multicolor…
Îmi sare în ochi o broșă mare din fulgi de bibilică și fazan. O frumusețe, în ochii mei de copil! O iau!
Nu știu cât de mult i-a plăcut doamnei mele învățătoare cadoul, însă eu am avut emoții multe zile de atunci înainte, să nu descopere mama sau tata cine a șterpelit rujul și mărțișorul.
De câte ori îi auzeam că întreabă de ele, dispăream subtil din peisaj…
Pentru că aveam mustrări de conștiință, le-am recunoscut că eu am fost… după câțiva ani! 🤫
La mulți ani, doamna învățătoare! 💐
