De luni încoace am tras tare mult de mine, recunosc!
Am început săptămâna cu noi obiective pe listă și am muncit de dimineața până seara târziu…
La școală am pregătit cu copiii tot felul de activități pentru Ziua Mamei:
Am început de săptămâna trecută să decupăm flori pentru a decora o frumoasă pălărie roșie, iar ieri am reușit să o definitivăm.
Am învățat să compunem Haiku, poezie japoneză în 3 versuri. Aveam emoții mari că le va fi greu copiilor, pentru că tipul acesta de poezie l-am făcut la generația anterioară prin clasa a III-a. Dar, ce să vezi? Au prins imediat ideea și ne-au ieșit două poezii minunate.
Fiecare copil și-a ales apoi ce poezie să îi scrie mamei pe broșura pe care am realizat-o ieri, în mare criză de timp… noroc că am colege săritoare și una m-a ajutat cu tăiatul, iar cealaltă cu pliatul broșurilor, astfel încât să reușim să completăm spațiile dedicate mamei până la finalul programului meu de lucru…
Am căutat însușiri pentru a o descrie cât mai frumos pe mama și le-am scris pe fiecare petală a unei flori din hârtie, floare pe care azi am așezat-o într-un aranjament floral, din flori naturale, pe care le-am pregătit cu copiii înainte ca mamele să sosească, la ora 10:00.
Fiecare copil era vizibil emoționat, dar și nerăbdător să vadă reacția mamelor.
Ne-am dorit ca activitatea de astăzi să fie una discretă, intimă și plină de emoții plăcute, așa că le-am așteptat pe mame în sala de clasă.
Copiii au învățat cu colega mea, Rodica Gancea, două cântece minunate. Clasice și de mare impact.
Chiar și la repetiții m-am emoționat teribil când i-am ascultat cât de frumos cântă, însă astăzi, cu toate repetițiile mele și cuvintele de îmbărbătare pe care mi le-am repetat încă de la prima oră, ,,nu plânge, să nu plângi, respiră adânc”, nu mi-a ieșit. 🙈
Ce discurs să mai țin? Am uitat tot ce îmi propusesem să le urez mămicilor și, efectiv, m-a bufnit plânsul.
Și ce credeți, că mi-a trecut ușor?
Nu!
Am plâns cât au cântat copiii.
Am plâns când am dansat alături de ei.
Am plâns când le-am văzut pe mame emoționate și cu lacrimi în ochi când citeau mesajele scrise de copii.
Am plâns când îi strângeau puternic în brațe și dansau cu ei.
Da, asta sunt eu! Mă emoționez de fiecare dată când e Ziua Mamei.
Nu știu să vă spun exact de ce…
Poate pentru că mi-e dor de mama, care de 8 ani stă la Londra… (deși vorbim săptămânal)
Poate pentru că sunt mamă și îmi amintesc de fetele mele când erau mici și mi-e dor de ele când erau mici, căci timpul pare să zboare prea repede…
Poate pentru că așa am fost dintotdeauna și probabil că voi mai plânge mulți ani de acum înainte când voi mai avea astfel de activități…
Cine știe?
Ce știu este că a fost o zi extraordinar de frumoasă, că m-am bucurat de tot și de toate, ceea ce vă doresc tuturor!
