De ziua învățătorului…
Am făcut școală la țară, în vremuri triste, comuniste… Am avut șase învățători.😏
1) Prima învățătoare era o domnișoară tânără, sensibilă și calmă. 👩🏻Era atât de sensibilă și de emotivă că a leșinat la deschiderea anului școlar. (Până la acel moment auzisem de la bunica expresia ,,a baldosit”, dar nu aveam idee cum arată un om baldosit sau leșinat…Când am ajuns să iau un dicționar în mână, am aflat că nu există cuvântul ,,baldosit” în limba română, ci ,,baldisit”. 😂 ) Domnișoara învățătoare probabil nu își dorise să lucreze la țară, că s-a transferat la oraș după primul trimestru. 👩🏻🏫🏢Am suferit mult atunci…
2) A urmat un domn învățător. 🧔🏻Locuia la oraș și el, dar făcea naveta la țară. Domn impunător, serios, cu drag de meserie, dar școlit în sistemul vechi. La orele lui nu mișca nimeni. Îmi amintesc că de la el am luat primele, și ultimele bețe la palmă. Era o zi geroasă de iarnă, cu nămeți uriași, dar noi nu aveam voie afară pentru că intram cu zăpada pe ghete, zăpadă care se topea la intrarea în clasă și strica minunăție de parchet vintage. ❄️Și, nah, ce să facem și noi, copii mici de clasa I, ne căutam tot felul de jocuri pe holul școlii sau în clasă. Și uite așa îi vine ideea unui coleg năstrușnic să lipim bețișoarele pe care le foloseam la matematică pe godinul încins, pentru a le înfrumuseța cu o floricică la capete. 🥢Toate bune și frumoase, dar niciunul dintre noi nu a observat fumul din interior. 💨Numai pe tovarășul învățător l-a deranjat… Și atât de tare l-a supărat că parcă-l și văd, roșu la față de furie, cum îi spune unui coleg să meargă la cel mai rău învățător din școală să îi împrumute o nuia. 😡Doamne, până aici ne-a fost! Învățătorul respectiv era vestit printre elevi ca având cele mai dureroase nuiele…din lemn de nuc…groase…flexibile… Da, și vine colegul nostru, spășit și tremurând de spaimă, cu nuiaua. I-o înmânează, parcă în slow motion, învățătorului nostru, iar acesta începe altoiala… mă trec și acum fiorii!!! 😱Ideea este că, atunci când a ajuns la mine, parcă s-a mai înmuiat puțin…pesemne că îi era milă de mine, că eram copil cuminte și serios, sau poate se gândea că tata îi era prieten. 🤔În fine, m-a lovit cu nuiaua aceea mai ușor decât pe alți colegi, dar umilința a fost dureroasă rău de tot! 😥Când ne-am reîntâlnit după mulți ani, i-am spus că nu mi-a plăcut niciodată metoda aceasta și că mi-a lăsat o rană adâncă mult timp…
Următorii trei învățători au fost suplinitori și nu au stat decât câteva luni fiecare. Nu am amintiri clare cu/despre ei…🤫
Însă, în clasa a IV-a a venit o domnișoară învățătoare titulară. Blândă, calmă, sensibilă. 👩🏼🏫Am iubit-o mult, atât de mult că i-am furat mamei un ruj💄 (…din acela verde, dar care, la atingerea buzelor, devenea roz) și un mărțisor mare făcut de tata din fulgi mari de fazan și bibilică, le-am ambalat cum m-am priceput eu mai bine și i le-am oferit cadou de ziua dumneaei, pe 5 martie. 🎁 Deși eram fericită că am putut și eu să îi ofer ceva domnișoarei mele învățătoare, am avut mustrări de conștiință mult timp după întâmplare…
Și atât de drag mi-a fost acest dascăl că atunci am avut primul gând ,,să devin învățătoare când o să mă fac mare”… Și visul mi s-a îndeplinit!🙏
În loc de concluzie: în copilărie, fiecare om cu care interacționăm lasă o amprentă în formarea noastră, ideea este să nu lase cicatrici…
La mulți ani, dragi dascăli ce modelați viitori adulți! Să fiți mereu buni, calzi și iubitori! Să îi iubiți pe cei mici și să nu uitați să fiți mai bine modele de urmat, nu de evitat!🎉
