Cu toată dragostea înainte!

Din dragoste adevărată s-au născut copiii noștri! 

Cu dragoste pură îi creștem pentru a ajunge OAMENI!

Din dragoste de ei, căutăm cele mai bune metode de a-i educa pentru viitor!

Cu dragoste și blândețe le alinăm durerea și suferința atunci când au nevoie!

Din dragoste pentru frumos, căutăm frumosul în fiecare ființă!

Cu dragoste necondiționată le arătăm copiilor noștri calea cea dreaptă!

Din dragoste pentru țara asta, îi învățăm pe copii s-o ocrotească!

Cu dragoste pentru părinții lor, noi, dascălii dedicați, deschidem calea comunicării eficiente!

Din dragoste pentru meseria aceasta, dedicăm timp prețios pregătirii profesionale!

Cu dragoste pentru copii și părinți, noi, dascălii dedicați, am ales calea unei educații cu iubire!

Ca toată lumea, azi am vorbit și noi la școală despre dragoste. Despre dragostea adevărată pentru toate ființele vii. Pentru locul în care învățăm, creștem și ne dezvoltăm. Pentru planeta noastră și pentru tot ce ne înconjoară. Pentru colegii, părinții și dascălii noștri. Pentru poezie, lectură și scriere creativă.

Azi am făcut cunoștință cu obiceiurile și tradițiile de Dragobete. Azi, copiii l-au cunoscut și apreciat pe miticul june și l-au admirat mai mult decât pe rivalul său mai tânăr și mai comercial.

Azi au scris despre dragoste, au compus acrostihuri despre iubire, au confecționat cutia inimii sau au rezolvat careul zilei.

La final de zi, cu picioarele umflate și bateriile epuizate, am plecat zâmbind spre casă, căci am simțit dragostea lor, a copiilor! Au pus-o în cuvinte, în emoții și îmbrățișări  furate! Și asta-i tot ce contează!

Cu toată dragostea înainte!

Simona-Dana Dobrin

About the author: Dascăl dedicat și mamă de două adolescente.