Săptămâna trecută am citit un text emoționant despre un băiețel și prietenul lui, un peștișor argintiu.
Ca temă, într-una dintre zilele dedicate acestei povești, i-am provocat pe copii să lucreze în perechi la desprinderea ideilor secundare ale fiecărui fragment. Noi avem oră de teme online și mă gândeam că le va lua ceva mai mult timp să se organizeze cu toate exercițiile primite la disciplinele din ziua respectivă. Dar, ce credeți?
Activitățile pe grupe avute până la momentul respectiv, precum și explicarea în mod repetat a regulilor de lucru în colaborare cu colegii, au dat roade. Nu numai că au lucrat serios, dar au fost și foarte încântați de idee. Au reușit astfel să învețe să își comunice ideile, să își organizeze timpul, să colaboreze și să coopereze pentru reușita exercițiului.
Atât de mult le-a plăcut tema aceasta, că mi-au cerut și a doua zi tot temă pe echipe! Și au primit!
Pentru că îmi place să alternez temele, într-o altă zi au avut de creat lumea subacvatică cu materiale găsite prin casă. Unii dintre copii au fost atât de nerăbdători să își prezinte lucrările, că nu au mai așteptat ora de teme să se apuce de lucru, ci au meșterit în pauze. Ce a rezultat, vă las să priviți!
Da, tema poate fi făcută cu plăcere dacă este gândită să ofere plăcere, nu doar să urmărească verificarea cunoștințelor!
Voi ce idei de teme altfel aveți?