Nu știu alții cum sunt, dar eu sunt prima care spune DAAA! atunci când se aduce în discuție vreo plecare în vacanță.
Vacanțele, fie ele la mare sau la munte, în țară sau pe alte meleaguri, îmi readuc starea aceea de bine și energia de care am nevoie să pot să o iau de la capăt cu activitățile de zi cu zi, chiar dacă fizic mă întorc uneori mai obosită decât atunci când am pornit la drum…
Am ales ca destinație de 1 Mai să vizităm Istanbul. Pentru mine a fost prima vacanță în Turcia. Nu am plecat cu niciun fel de așteptare, căci părerile tuturor celor care au vizitat-o erau contradictorii. Unora le-a plăcut foarte mult, alții nu mi-au recomandat.
Am ales să îmi dau voie să am această experiență nouă și azi pot să vin cu impresiile create.
După ce ne-am lăsat impresionați de infrastructură, peisaje și construcții, am ajuns la momentul șocant al zilei: aglomerația din oraș.
Practic, timpul parcurs de la intrarea în oraș și până la hotel, a fost similar cu cel de la graniță până la ieșirea de pe autostrada care ne-a adus la Istanbul.
Ce semafor? Ce reguli de circulație? Fiecare staționa unde își dorea pe șosea, fiecare pieton traversa pe unde avea chef. Străzile cu sens unic erau cu sens unic doar pentru mașini. Trebuia să fii atent nu doar la mașinile care-ți tăiau calea, fără să semnalizeze, ci și la scuterele cu care te trezeai, pur și simplu, în fața mașinii. O adevărată provocare pentru șofer!
Acesta a fost și momentul în care am decis să lăsăm mașina în parcarea hotelului până la plecare. Mersul pe jos și tramvaiul sunt cele mai recomandate pentru deplasarea prin oraș, dacă nu vrei să pierzi tot timpul in trafic.
Hotelul unde am fost cazați se află în centrul vechi al orașului, în apropierea tuturor obiectivelor importante, așa că oriunde ne doream să mergem, eram relativ aproape.
Referitor la hotel, a fost pentru prima dată când am întâlnit o altfel de organizare a băii, împărțită în 3 arii: toaleta și dușul erau în încăperi diferite, iar chiuveta era poziționată lângă pat. Partea aceasta nu mi-a plăcut deloc: zero intimitate, iar eu țin foarte mult la intimitatea mea!
Prima și a doua noapte nu am dormit deloc bine: luminile din cameră se aprindeau la fiecare întoarcere de pe o parte pe cealaltă (greu am dat de capăt sistemului de iluminare), iar de la 5 dimineața te trezea slujba de la moschee, care răsuna în tot orașul și se suprapunea peste o alta, de la o moschee mai îndepărtată.
În prima noapte aproape că am sărit din pat, căci aveam impresia că cel ce cânta era fix în camera mea, atât de tare se auzea.
În prima zi, am luat orașul la pas, însă fără o țintă anume neapărat. Ne doream să vedem Hagia Sofia, o importantă construcție bizantină și unul dintre marile monumente ale lumii.
Nu am reușit să o vizităm, căci cozile la bilete și la intrare erau interminabile! Am făcut câteva poze cu ea pe fundal, în schimb.
Am pornit spre Moscheea Albastră, unde coada era mai scurtă. Ne-am așezat regulamentar, însă după 15 min de stat la rând, observăm cum toată lumea se împrăștie în toate direcțiile. Cineva strigă tare: Moscheea s-a închis pentru rugăciune!
Voiam neapărat să o vizităm, așa că am amânat-o pentru a doua zi. De data aceasta, totul a mers mai repede decât ne așteptam noi. Ne-am descălțat la intrare, conform tradiției musulmane, ne-am luat pantofii în mână și am intrat să admirăm minunata moschee.
(Sigur vă puteți imagina și mirosul, care cred că s-a impregnat în mochetă, însă merită vizitată, după ce te obișnuiești puțin cu aerul.)
Mi-a plăcut interiorul moscheii, în special cupola, care este decorată cu flori, păsări și copaci, în mare parte de culoare albastră, de aici și numele de Moscheea Albastră. Numele ei este de fapt Sultan Ahmet.
Nu aveam cum să ne plimbăm prin zonă fără să trecem pe lângă faimosul Grand Bazar. Când am văzut cât este de aglomerat pe străzile care conduceau către el, ne-am mulțumit doar cu Bazarul Egiptean sau Bazarul Mirodeniilor. Aglomerat, foarte aglomerat și aici! Cu toate acestea, în mulțimea aceea ne-am întâlnit cu alți amici din București, despre care nu știam că sunt la Istanbul. Da, mică mai e lumea asta mare!
Alt obiectiv pe lista noastră a fost Palatul Dolmabahce, situat în apropierea stadionului Beșiktaș. Ca să ajungem la el, a trebuit să luăm tramvaiul, vreo 6 stații. Este cel mai rapid mijloc de transport pe care l-am testat noi, însă și extrem de aglomerat, astfel că, dacă mergi în grup mai mare, e posibil ca nu toți să reușească să urce, cum a fost cazul meu…
În fine, odată ajunși la Dolmabahce și trecuți de poarta de acces, ne-am relaxat și ne-am bucurat de construcțiile palatului, precum și de împrejurimi.
Mi-a plăcut palatul, însă mă așteptam la mai multă opulență, specifică de altfel culturii otomane. Singura încăpere cu adevărat impresionantă a fost sala mare, unde aveau loc recepțiile sultanilor.
Sala Muayede m-a impresionat prin înălțimea ei, având o cupolă cu un diametru enorm. Încăperea este împrejmuită de 56 de coloane și are deschidere către mare printr-o terasă. De tavanul acesteia atârnă un uriaș candelabru din cristal, ce te lasă fără cuvinte.
Turul s-a terminat cu partea de harem, unde am vizitat apartamentele mamei și soțiilor sultanului. Repet, mă așteptam la mai mult lux, având in vedere că a fost totuși reședința a 6 sultani…
Panorama, în schimb, a fost impresionantă, cele mai multe camere având vedere către mare.
Ultima seară am decis să ne-o petrecem pe croazieră, pentru a putea admira orașul și de pe apă. Frumos, tare frumos!
Dacă alegeți să vizitați Istanbul, vă recomand croaziera, însă nu vă așteptați ca mâncarea și băuturile să fie extraordinare pe vas. Pentru noi au fost suficiente cât să ne potolească foamea și să ne ofere starea de bine pentru a dansa și a socializa cu alți oameni de pe vas. Mi-a plăcut spectacolul oferit de dansatorii turci, dar și veselia turiștilor alături de care am dansat și eu.
Pe drumul de întoarcere spre București am staționat două ore la Edirne, oraș întemeiat de împăratul roman Hadrian și devenit capitala Imperiului Otoman în anul 1362. Aici s-au născut Baiazid I și Mahmud I, ambii sultani ai Imperiului Otoman. Principala atracție a acestui oraș este Moscheea Selimiye, intrată în patrimoniul UNESCO în 2011, dar pe care nu am putut să o vizităm, fiind în reamenajare. Pot spune că nu este un oraș pentru care să merite un ocol de 1,5 ore, o atmosferă de bâlci dintr-un oraș de provincie de la noi.
În concluzie:
– merită să îți stabilești o vizită la Istanbul, însă pentru mai multe zile, ca să te poți bucura din plin de fiecare obiectiv turistic în parte, fără să alergi de la unul la celălalt, cum am făcut noi;
– nu este o destinație pentru copii, din punctul meu de vedere. Fiind extrem de aglomerat orașul, e posibil să stați tensionați știind că e suficientă o secundă de neatenție pentru a vă pierde copilul în mulțime. Am văzut părinți agitați, însă puține cupluri erau cu copiii, dacă stau să compar cu alte orașe turistice;
– da, este un oraș poluat, însă nu l-am găsit atât de murdar pe cât povesteau cei ce l-au vizitat înaintea mea;
– mâncarea turcească este foarte gustoasă, bine condimentată și foarte sățioasă. Mi-a plăcut tare mult Sac Kavurma, o rețetă tradițională. Nu mai spun de dulciurile turcești! De-li-cioa-se!
– nu mergeți cu mașina, luați avionul, dacă puteți. Drumul e obositor, mai ales dacă trebuie să mergi la serviciu a doua zi după întoarcere…
