De multe ori o auzeam pe bunica mea spunându-ne asta, când nu reușea să ne adune de pe stradă.
Și-mi amintesc ca ieri cum mi se strângea stomacul de frică atunci când veneau țiganii căldărari și îsi instalau tabăra la marginea satului.
Nu îndrăzneam să mai ies afară din casă când îi auzeam cum strigau că au de vânzare oale și cazane. Îmi imaginam cum ar arăta viața mea dacă mă fură vreunul.
Și nu înțelegeam un lucru: dacă erau hoți de copii, cum de mamaia îi invita în curtea ei și le dădea păsări, brânză sau țuică în schimbul vreunei oale sau a unui tuci?
Când am mai crescut am înțeles că mamaia doar ne speria cu vorba aceea, căci ea era prietenă cu ei, mai ales cu Margareta, țiganca ce-i ghicea în cărți an de an și care-i spunea, de câte ori ne vedea: ,,Fă, Lenuțo, ce nepoate frumoase ai!” și ne scuipa de la distanță, să nu ne deoache.
Odată, când am venit de la liceu, într-o zi de vineri, ea era în curte și a insistat să-mi ghicească viitorul. Mi-a spus că mă voi mărita cu un băiat bun, ,,cu semnele statului pe umeri” și că voi avea 5 copii. N-a nimerit-o decât la faza cu băiatul bun, în rest era doar păcăleală. Cred că spunea ce voiau femeile să audă.
Ieri mi-am amintit de Margareta, când am văzut așezările rromilor din Muzeul Astra din Sibiu, căci am auzit-o când i-a povestit bunicii mele:
– Lenuțo, a făcut băiatul meu o casă mare rău!
– Și dormi în ea? a întrebat-o mamaia.
– Da’ de unde? Doarme calul! Eu tot în cort dorm, nu pot altfel!
