Secvențe din jurnalul de călătorie cu 24 de copii…
Cel mai lung zbor pe care l-am avut vreodată a trecut pe nesimțite.
Sincer, mă îngrozea gândul că va trebui să stau 10 ore în același avion, cu picioarele amorțite și urechile înfundate.
Însă nu, de data aceasta, totul a fost diferit. Spațiu a fost suficient cât să-mi întind picioarele, presiunea nu m-a deranjat (aproape) deloc și chiar am reușit să dorm câteva ore. Puțin cam rece pentru mine, însă am avut pături călduroase din partea companiei aeriene.
Am văzut și două filme, unul slăbuț, însă al doilea chiar mi-a plăcut și vi-l recomand și vouă. Se numește ,,Un bărbat pe nume Otto”, rolul principal fiind interpretat de Tom Hanks.
Copiii sunt bine, s-au odihnit și acum așteaptă nerăbdători să vadă Japonia!
Nu știu câți vor reuși să adoarmă în prima lor noapte pe teren nipon. Cred că va dura ceva timp până ne vom obișnui toți cu trecerea la noul fus orar… revin!
Am plecat din Tokyo către Osaka cu…Shinkansen, cel mai rapid tren din Japonia!
Dacă până mai ieri îl admiram în poze sau filme, azi mă plimb cu el!
Cu alte cuvinte, să nu ne pierdem speranța, căci visurile devin realitate!
Îmi place tradiționalul când merg într-o țară străină.
Vreau să simt cum trăiesc localnicii, să mă minunez de tradițiile și obiceiurile lor, să mănânc din mâncarea lor.
Am plecat de acasă cu speranța ca în Japonia să am parte de experiențe autentic nipone.
De cum am zărit intrarea în hotelul din Osaka, am simțit că e ceea ce trebuie ca eu să mă simt în Japonia.
Deși poate părea ciudat pentru noi, europenii, în acest hotel nu ai voie să intri încălțat cu încălțămintea de stradă. Toată lumea a exclamat Wow!, însă fiecare s-a conformat rapid. La intrare se află o cameră cu multe dulăpioare, unde îți lași încălțămintea și îți iei în schimb o pereche de papuci. Ca acasă, nu?
Holul recepției nu putea fi decorat altfel decât cu binecunoscutele umbrele roșii și tradiționalele crengi de sakura.
Camerele sunt mici, însă spațiul e cald și primitor, iar curățenia este ireproșabilă.
Ce să mai, îmi place ce văd, trăiesc și simt zilele acestea!
În Osaka am văzut cel mai frumos acvariu de până acum!
Specii diferite și nemaintâlnite de pești și alte animale marine, spații amenajate inteligent și… multă lume.
Cu toate acestea, a fost răcoare și bine, iar copiii au putut admira în voie toate exponatele. Pinguinii și vidrele, rechinii și balenele i-au ținut cel mai mult lipiți de geamuri. Un adevărat spectacol!
Bineînțeles, atracția supremă a fost magazinul de la ieșire, de unde au putut să își cumpere suveniruri.
Dacă ajungeți în Osaka, nu ratați acest obiectiv!
Castelul Osaka a fost al doilea obiectiv pe lista noastră.
Printr-o caldură greu de descris în cuvinte, am pășit în curtea castelului.
Primul gând a fost să mergem undeva la răcoare.
Cum japonezii se gândesc la toate, am găsit în curte o fântână unde să ne răcorim puțin, dar și un spațiu amenajat cu magazine, cafenea și restaurante.
Unii au încercat bucatele tradiționale, precum okonomiyaki sau takoiyaki, alții au rămas fideli cartofilor prăjiți cu pui pane.
Nu știu alții cum sunt, dar eu prefer să gust feluri noi de mâncare în țările prin care merg. Nu ai să mă găsești la un restaurant cu specific italian dacă sunt în Japonia, cum nu o să merg la unul japonez dacă merg în Italia.
Voi cum procedați când mergeți în vacanțe? Căutați tradiționalul sau preferați să mâncați doar ce cunoașteți?
În ultima zi din luna iulie, ne-am dat voie să dormim până mai târziu, astfel că am plecat odihniți la drum.
Am început programul pe placul copiilor: cu o sesiune de cumpărături la mall.
Timp de două ore, fiecare s-a plimbat în ce magazine a dorit. Mare bucurie!
Ne-am continuat traseul stabilit către Kyoto, la Kiomizu-dera, cunoscut și ca Templul Apei Pure.
Răcoare, liniște, energie bună!
Ne-am spălat cu apa pură, am băut și ne-am dorit cu toții să fim mai sănătoși și mai înțelepți.
Este un loc din care nu îți vine să mai pleci.
În prima zi a lunii august, am mers cu feribotul pe Insula Miyajima, unde am vizitat faimoasa poartă ce pare că plutește în timpul fluxului (pe care noi nu l-am prins).
Am ajuns apoi la Hiroshima, despre care nu e cazul să mai amintesc. Aici, copiii au fost impresionați și interesați să afle sau să prezinte informațiile pe care le-au descoperit înainte sau în timpul vizitei.
A fost o zi frumoasă, însă extrem de călduroasă.
La zi nouă, oraș nou de vizitat.
Tot cald, evident, însă frumusețea Castelului Himeji ne-a făcut să uităm de aceasta, mai ales când am început să urcăm la etajele superioare.
Pe cât de frumos este pe exterior, pe atât de simplu este amenajat în interior.
Fără mobilă, fără decorațiuni, fără nimic.
Doar lemn.
Și ventilație naturală.
Și peisaj superb în jur.
Ar fi trebuit să vizităm și grădina japoneză din curtea castelului, însă copiii nu-și doreau decât să ajungem mai repede la aer condiționat. Și noi la fel!
Ne-am retras în mall, apoi ne-am întors de unde am plecat, la Tokyo.
Așadar, am părăsit azi Osaka și, pentru următoarele 6 zile, ne vom bucura de Tokyo și împrejurimile lui.
După atâta orez, sushi și noodles, copiii au început să ducă dorul ciorbei, a sarmalelor și a mămăligii cu brânză și smântână. Atât de mare le e dorul, încât au căutat pe net dacă există restaurant românesc în zonă.
Da, există!
Ce ziceți de asta?
După ce ne-am cazat și copiii s-au retras în camerele lor, am ieșit să mă plimb pe străzile din jurul hotelului.
Pentru că am zărit încă din prima zi în Tokyo acest turn, aseară am vrut să merg să-l văd mai de aproape.
Culorile ce-l luminează se schimbă de la o zi la alta, astfel că, dacă în prima seară era luminat în nuanțe de roșu, aseară era în nuanțe de albastru.
Sunt curioasă ce culoare urmează!
M-a frapat liniștea din zonă. La ora 22:00 erau foarte puțini oameni pe străzi și doar câteva mașini pe șosele…
Ieri ne-am plimbat cu vaporașul pe lacul Ashinoko, lac format în craterul vulcanului Hakone.
Răcoare, aer curat și multă vegetație.
Am luat apoi telecabina către Valea Owakudani, veche de 300 de ani, o zonă vulcanică, încă activă.
Aici poți observa cum se ridică aburii sulfuroși, iar specialitatea locală o reprezintă ouăle fierte în apele termale din zonă.
Coaja ouălor capătă culoarea neagră și un gust discret de sulf și se spune că pot prelungi viața cu până la 7 ani. Să fie adevărat? 
Am mâncat și eu unul, cu greu, căci mie nu-mi plac deloc ouăle fierte…
Voi ați mâncat astfel de ouă vreodată?
A urmat Tokyo, cu ale sale tentații: shopping, Nintendo, Godzilla, Pisica 3D, Maid Caffe și multe altele.
În concluzie…
16 zile departe de casă.
16 zile în care am fost alături de 24 de copii și încă 5 adulți în tabăra din Japonia.
16 zile în care numărul mediu de pași pe zi a fost de 13568.
16 zile în care am vizitat Osaka, Nara, Kyoto, insula Myajima, Hiroshima, Himeji, Hakone, lacul Ahinoko, valea Owakudani și Tokyo.
16 zile în care ne-am cunoscut mai bine unii pe alții, ne-am înțeles, tolerat și acceptat așa cum suntem fiecare.
16 zile în care am încercat să învățăm cât mai multe de la japonezi, să preluăm din modelele lor de atitudine și comportament și să renunțăm la ceea ce nu ne face cinste.
16 zile în care ne-am minunat de ceea ce oferă Japonia și ne-am întrebat cum putem crește și noi ca oameni, ca popor, ca țară si ca grad de civilizație, preluând obiceiuri de la ei.
A fost frumos, ne-am întors cu bine în țara noastră și cu amintiri frumoase, însă și foarte obosiți.
Ne recuperăm forțele și revenim cu povești și noutăți!
