V-ați gândit vreodată că învățarea ar putea fi pentru copii o aventură plină de surprize și descoperiri, în loc de o corvoadă plictisitoare?
Săptămâna trecută, copiii înscriși în programul FIRESC se plângeau că nu le place și nu știu cum să învețe și că ar avea nevoie de câteva tehnici prin care să rețină informațiile mai ușor și pentru mai mult timp, așa că aseară am venit pregătită cu materiale care să-i ajute în acest proces.
Deși anticipam răspunsul lor, i-am întrebat totuși ce metodă au în prezent pentru a învăța lecțiile, așa că nu m-a mirat să aflu că ,,deschidem cartea, citim lecția, apoi închidem cartea și reproducem ce am citit”. 🫣
Cititul lecției cu voce tare și repetarea pas cu pas nu garantează învățarea eficientă. Copiii trebuie să înțeleagă materialul, nu doar să-l recitească, să învețe să pună întrebări, să facă mereu comparații și aplicații practice, acolo unde se poate.
Am discutat puțin despre faptul că procesul de învățare începe cu organizarea programului, a camerei și a materialelor pentru învățare. Unii mi-au mărturisit că au ordine, alții că au dezordine. Acum știu că un spațiu de învățare ordonat și liniștit îi va ajuta să se concentreze mai bine. Sper că azi și-au făcut toți ordine pe birou 😉
Înainte de a le aplica testul pentru aflarea stilului de învățare, le-am povestit copiilor cum am învățat eu pentru examenele pe care le-am dat până acum.
În liceu, pentru BAC, am avut hărți mentale (nu știam că se numesc astfel, până acum câțiva ani), schițe colorate, role de hârtie lipite pe dulapuri și pereți, și tot felul de metode inventive ca să pot reține mai ușor informațiile, căci am susținut examen la 7 discipline… Dacă venea cineva în vizită, putea foarte ușor să creadă că sunt pe cale să dezvălui vreo conspirație secretă!😂
Ei bine, fiecare dintre noi are un stil unic de învățare, iar eu am descoperit întâmplător că stilul meu de învățare este preponderent vizual.
Da, unii preferă să vadă, alții să audă, iar unii să atingă sau să facă. Pentru mine, culorile au făcut învățarea mai palpitantă. Informațiile esențiale au fost marcate cu culori diferite, așa că, atunci când citeam, totul arăta precum un curcubeu.
👀 Pentru cei care învață mai eficient prin vizualizare, crearea de hărți mentale este o metodă excelentă. Le recomand să folosească hârtie și culori pentru a crea scheme grafice ale conceptelor cheie și ale relațiilor dintre ele, însă pot folosi cu încredere aplicațiile digitale de creare a hărților mentale. Acest lucru îi ajută să vadă structura clară a lecției și să înțeleagă mai bine informațiile.
🦻 Pentru cei care învață prin intermediul auzului, se poate apela la înregistrări vocale cu materialele pe care le au de învățat și să le asculte în timp ce fac alte activități sau să le discute cu alți colegi. Ascultarea și discuțiile îi ajută să se concentreze pe conținutul audio și să-l înțeleagă mai bine.
🤚Pentru cei care învață mai bine prin mișcare și experiență practică, implicarea activă în experimente sau proiecte practice este esențială. Să atingă, să simtă și să interacționeze cu subiectul îi ajută să își amintească și să înțeleagă mai bine conceptele. De exemplu, dacă învăță la anatomie, pot crea un model tridimensional al unui organ, la geografie o machetă a formelor de relief sau la istorie un câmp de luptă.
Este important să se rețină că majoritatea oamenilor folosesc o combinație de stiluri de învățare, așa că nu trebuie să ne limităm la o singură tehnică. E bine să ne încurajăm copiii să experimenteze cu diferite metode pentru a-și descoperi propriul stil de învățare preferat și să se adapteze în consecință pentru a face învățarea mai eficientă și mai plăcută.