Vreau să împărtășesc cu voi o întâmplare recentă, de pe un grup de părinți, care m-a inspirat să reflectez asupra utilizării tehnologiei de către copii. O mamă, aflată în căutarea unei tabere pentru copiii ei, era ferm hotărâtă să găsească o tabără în care copiii să nu aibă deloc acces la ecrane. Mai mult decât atât, afirma ca a decis să nu le ofere deloc telefoane copiilor lor, excluzând total taberele în care se oferă, chiar și parțial, acces la telefon. Această decizie radicală m-a determinat să reflectez la diversitatea abordărilor părintești în ceea ce privește utilizarea tehnologiei de către copii și la importanța găsirii unui echilibru sănătos.

Sunt profund conștientă de provocările pe care le implică navigarea în era digitală, mai ales atunci când vine vorba de deciziile privind utilizarea tehnologiei de către copii. Am avut ocazia să fiu alături de mulți părinți și copii în această călătorie și am ajuns la convingerea că găsirea unui echilibru este cheia.

Din punctul meu de vedere, interdicția totală a accesului copiilor la ecrane poate fi mai puțin fezabilă și mai puțin sănătoasă decât am crede. Înțeleg că temerile unor părinți sunt legitime, însă privarea copiilor de oportunități de învățare și de conectare socială în lumea modernă poate avea consecințe nedorite pe termen lung, căci tehnologia oferă o gamă largă de resurse educaționale, de la aplicații și jocuri interactive până la lecții online

Pe de altă parte, îngrijorările legate de dependența excesivă de ecrane și de efectele negative asupra dezvoltării cognitive și sociale a copiilor nu trebuie ignorate. Am observat, de la o generatie la alta, cum utilizarea necontrolată a tehnologiei poate afecta în mod semnificativ sănătatea și bunăstarea copiilor noștri; le afectează somnul, capacitatea de a se concentra și de a menține atenția asupra sarcinilor sau activităților offline, le poate provoca anxietate, depresie și comportamente agresive etc.

Prin urmare, eu vă încurajez să adoptați o abordare echilibrată. Stabiliți limite clare și încurajați utilizarea responsabilă a ecranelor, dar nu uitați să combinați timpul petrecut în fața acestora cu activități în aer liber, lectură și interacțiuni sociale. Astfel, puteți crea un mediu în care copiii să se poată dezvolta armonios, beneficiind în același timp de toate avantajele pe care tehnologia le poate oferi. Totuși, trăim în era tehnologiei și cred cu tărie că suntem capabili să găsim soluțiile cele mai bune și să creăm mediul potrivit pentru copiii noștri, astfel încât  să crească și să se dezvolte în mod sănătos și echilibrat.

 



Simona-Dana Dobrin

About the author: Dascăl dedicat și mamă de două adolescente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *