Dacă un copil este protejat excesiv și nu se confruntă cu dificultăți, el nu va învăța să gestioneze stresul, eșecul și frustrarea. Această supra-protecție va avea consecințe negative pe termen lung, iar noi, părinții, trebuie sa fim conștienți de asta și să încercăm să schimbăm ceva în atitudinea și comportamentul nostru față de copil.
Dacă noi sărim de fiecare dată să îi oferim ajutorul, copilul nu va ști cum să facă față obstacolelor și va fi mai vulnerabil în fața stresului și a anxietății.
Fără experiențe de învățare prin eșec și succes, copilul nu-și va dezvolta abilitățile emoționale necesare pentru a-și gestiona sentimentele și relațiile cu ceilalți.
În același timp, el nu va învăța să fie autonom și să ia decizii pe cont propriu, depinzând în continuare de părinți sau de alte persoane pentru soluționarea problemelor.
Să luăm câteva exemple concrete de situații în care copiii se pot descurca singuri, însă părinții nu îi lasă, ci aleg să facă ei în locul lor:
– Temele pentru acasă:
În loc să-și lase copiii să-și facă singuri temele și să învețe din greșeli, unii părinți preferă să stea lângă aceștia și să le sugereze fiecare mișcare pe care trebuie să o facă, le oferă indicii la fiecare pas sau, mai rău, aleg să le facă ei temele pentru a se asigura că obțin note bune. 🤷♀️
– Pregătirea ghiozdanului pentru școală:
În loc să-l lase pe copil să învețe să fie organizat și responsabil pentru lucrurile sale, să știe de unde să își ia fiecare obiect, părintele alege să îi organizeze el totul în ghiozdan. Aceeași situație se întâlnește și în pregătirea hainelor pentru a doua zi (așa se face că nu își recunoaște obiectele sau hainele la școală…) 😲
– Rezolvarea conflictelor:
În loc să-i lase pe copii să-și rezolve singuri conflictele cu colegii sau cu alți copii din parc, părinții intervin imediat, privându-i de oportunitatea de a învăța abilități de negociere și rezolvare a problemelor. Da, intervenim, dar numai când situația este prea complicată pentru a se descurca singur: hărțuire, violență etc.
– Gestionarea banilor de buzunar:
Părinții controlează în totalitate modul în care copilul își cheltuie banii de buzunar, în loc să-l lase să învețe din propriile greșeli financiare și să înțeleagă valoarea banilor.
Prin urmare, încurajez părinții să le permită copiilor să se confrunte cu dificultăți și să-i învețe să își asume responsabilitatea pentru propriile acțiuni, astfel le oferă instrumentele necesare pentru a reuși în viață.
Nu zic să nu îi ajutăm când chiar le este greu, însă trebuie să avem grijă să echilibrăm sprijinului și protecția cu oportunitățile de a învăța și de a crește prin experiențe reale și provocatoare.
Tu ce alte exemple poți oferi, în care părintele sare să îi ofere copilului ajutorul, deși acesta se poate descurca foarte bine și singur?
