O întrebare precum aceasta: „Ce recompense/pedepse folosiți pentru elevii din clasa pregătitoare?” , postată pe un grup de învățători, poate părea, la prima vedere, una practică, însă ea ascunde o problemă de fond: tratarea copiilor ca subiecte ce trebuie controlate prin sancțiuni sau recompense.

Alfie Kohn, în cartea sa „Pedepsiți prin recompense”, argumentează că atât recompensele, cât și pedepsele, au la bază aceeași mentalitate de control. Când ne bazăm pe pedepse sau recompense, nu educăm în mod real copilul, ci îl dresăm. Da, exact asta facem! Îl învățăm să se conformeze unor așteptări externe, fie pentru a evita un disconfort (pedeapsa), fie pentru a obține un beneficiu (recompensa). Această abordare nu face decât să submineze dezvoltarea motivației interne a copiilor și dorința lor autentică de a învăța și de a coopera cu dascălii.

La clasa pregătitoare, copilul este în plin proces de formare a valorilor și atitudinilor. Ce fac pedepsele și recompensele acum? Nimic altceva decât să îi transmită copilului mesajul că ceea ce contează cu adevărat este reacția adultului, nu comportamentul său. În loc să le oferim recompense pentru a finaliza corect o sarcină sau pedepse pentru a le corecta greșelile, nu ar fi mai constructiv să creăm un mediu de susținere, în care învățarea să fie o plăcere, iar greșelile să fie văzute ca oportunități de creștere?

Da, și eu folosesc ocazional stickere sau simboluri „+” sau ,,-“ pentru a evidenția o muncă bine făcută sau una neefectuată, însă scopul meu nu este să controlez comportamentul copiilor prin sisteme externe. De altfel, aveam o glumă cu foștii mei elevi: „să vă dea mamițica zăhărel?”, tocmai pentru a sublinia natura superficială a recompenselor. Da, zahărul poate fi atrăgător, dar nu hrănește pe termen lung. La fel și recompensele – creează o dependență de aprobarea externă, fără a construi motivația internă necesară pentru o învățare autentică.

Educația bazată pe respect reciproc și înțelegere este mult mai valoroasă și de durată decât cea bazată pe frică sau condiționare. Așa că, dragi colegi, schimbați abordarea dacă vreți copii cooperanți.

Simona-Dana Dobrin

About the author: Dascăl dedicat și mamă de două adolescente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *