De-a lungul timpului am experimentat multe trăiri, emoții și provocări în relațiile pe care le-am avut cu cei din jurul meu. Nu pot să uit cât de bine mi-au făcut anumite prietenii și câte lecții cu sens am învățat din acestea.

De pildă, îmi amintesc că tatăl meu îmi spunea adesea ,,Nu te atașa de locuri sau de lucruri, colindă, umblă mult și nu sta lipită de casă!”.

La vremea respectivă, copil fiind, nu înțelegeam de ce îmi spune lucrurile astea. Apoi, după ce nu a mai fost, vreme de șapte ani, am rumegat toate cele câte m-a învățat. Așa am ajuns să înțeleg ce l-a durut pe el cel mai mult: faptul că i-ar fi plăcut să călătorească mai mult, să cunoască mai mulți oameni sau să cânte muzică populară ori să pescuiască. Nu s-a pus pe primul loc, ci s-a conformat dorințelor altora. S-a uitat pe sine și nu s-a bucurat de viață.

Da, i-am ascultat sfatul și nu, nu m-am legat emoțional de niciun obiect. La ce bun să ai obiecte, dacă nu ai cu cine să te bucuri de ele? La ce bun să ai ditamai casa, dacă nu are cine locui în ea? Acumulăm, acumulăm, acumulăm. Pentru cine? Pentru ce? Pentru când? 

M-am atașat în schimb de oameni. Dar și de aceștia m-am detașat când am simțit că nu-și mai au rolul în viața mea. Și nu, nu sunt deloc genul egoist, ci am simțit că așa ne e tuturor mai bine. 

Consider că oamenii vin în viața noastră cu un rost, vin să ne fie suport sau să ne învețe o lecție fix atunci când avem cea mai mare nevoie de ei. Apoi, când rolul lor începe să își piardă din însemnătate, relația se stinge. Uneori se stinge brusc, alteori se stinge treptat. Uneori se încheie cu vorbe dureroase, alteori cu o strângere de mână. Important este că am învățat să mă eliberez de unii oameni și să-i eliberez pe cei ce nu mă mai vor în viața lor. 

Și nu, nu sunt deloc tristă! Sunt conștientă de fiecare relație și de fiecare om pe care l-am întâlnit în viața mea. Le sunt recunoscătoare tuturor și fiecăruia în parte pentru ce m-au învățat. Le-am mulțumit pentru că mi-au fost alături atunci când am avut nevoie de ei. Fiecare dintre aceștia și-a lăsat amprenta asupra mea, iar lecțiile învățate din aceste relații m-au ajutat să fiu cine sunt azi.

Ce voiam să vă spun de fapt?

Oameni buni, opriți-vă din alergat după bunuri și căutați să acumulați  experiențe. Faceți o pauză, inspirați adânc și prețuiți oamenii din viața voastră. 

Învățați-vă copiii să se bucure de copilărie, nu de hainele și de telefoanele de ultimă generație. 

Lăsați copiii să se bucure de interacțiunea cu ceilalți și nu le mai alegeți voi prietenii. Cu cât le interziceți mai mult să petreacă timp cu anumiți prieteni, cu atât îi vor căuta mai cu interes. 

Dați-le ocazia să cunoască oameni din medii diferite, nu le mai cereți să nu se joace cu cei care nu sunt din familii ,,bune”. Copiii au nevoie de modele variate pentru a învăța cine le merită atenția și cine nu. 

De la fiecare om avem ceva de învățat, iar modul cum îi tratăm pe ceilalți spune totul despre noi…