Cine sunt eu?
Numele meu este Dobrin Simona-Dana!
Dintotdeauna am iubit copiii și toată viața mi-am dedicat-o lor, căci de la vârsta de 19 ani am fost dascăl pentru sute de copii.
Eu cred că nimic nu este mai înălțător ca meseria de dascăl, atunci când o faci cu pasiune și pui doar binele copilului pe primul loc!
Dă-mi voie să îți povestesc câte ceva despre mine.
M-am născut în București, dar părinții mei au decis să se mute la țară, lângă bunicii din partea mamei, când aveam eu vreo doi ani. Am crescut pe lângă casa acestora, până când am plecat la liceu, la Slobozia.
Pot spune că primul mentor mi-a fost bunicul și apoi unul dintre unchi, pe care i-am luat ca model masculin. Ei mi-au influențat mult viața și alegerea partenerului, pe care l-am cunoscut pe când aveam doar 16 ani. Împreună avem două fete minunate, de 18 și 13 ani.❤️
Am terminat liceul pedagogic Matei Basarab din Slobozia și m-am angajat imediat ca învățătoare într-un sat al comunei de unde veneam. Anul acela a fost cel care m-a determinat să îmi iau destinul în propriile mâini și să fac ceva cu viața mea. Îmi plăcea să fiu învățătoare, asta fac și acum! Dar mediul în care îmi desfășuram activitatea și faptul că revenisem în casa părinților mei nu erau ceea ce visam pentru mine.
De mică îmi spusesem că eu voi fugi de viața la țară cu tot ce presupune ea – oameni, muncă, sărăcie. Atunci am început să visez, dar am și stabilit pașii pe care urma să îi fac pentru a-mi îndeplini visul, acela de a lucra într-o școală particulară din București. Nu eram conștientă de foarte multe lucruri la vremea respectivă, însă știam cum nu vreau să arate viața mea.
Anul următor am dat examen de titularizare, am ajuns tot într-un sat, dar mai aproape de București. Un an greu, cu trezit la 5 dimineața, navetă, condiții grele iarna… ce să mai, un coșmar pentru o tânără de doar 20 de ani!
După încă un an, am dat iar titularizarea. De data asta la București. Visul începea să prindă contur.
Deși îmi iubeam meseria, la 24 de ani am dat admitere la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, specializarea Asistență Socială pentru că aveam nevoie de aceasta să emigrăm în Canada. La vremea respectivă era la modă emigrarea, deși eu nu mă vedeam trăind în altă parte, dar era dorința soțului meu și eu făceam orice ca el să fie fericit…
În fine, în luna decembrie a aceluiași an am aflat că sunt însărcinată. Planul de emigrare s-a năruit!
Facultatea și masterul Managementul Organizațional și al Resurselor Umane le-am făcut la zi, însărcinată, cu copil mic, serviciu și iar însărcinată cu a doua fetiță. În tot acest timp mă luptam cu mine și încrederea că le pot face bine pe toate.
La serviciu eram cea mai tânără dintr-un colectiv de peste 30 de femei, una mai acidă ca cealaltă în ceea ce privește ,,tineretul din ziua de azi și ideile lor de schimbare”.
Am rezistat o perioadă în acel mediu, apoi am spus STOP!
Ce fac eu cu viața mea?
Atât pot?
De ce nu fac ceva?
Vreau să mă simt iubită, apreciată!
Vreau să lucrez lângă oameni care trag în aceeași direcție, nu care se sabotează zilnic.
Și am plecat!
Primul semn că eram mai mult decât credeam eu că sunt la vremea respectivă l-am primit la interviul susținut la Complexul Educațional Laude-Reut, școala particulară unde lucrez și acum. După ce am ținut lecțiile demonstrative, am participat la alte două interviuri cu directorul general al școlii, apoi cu președinta complexului, interviuri de care am trecut cu succes. Ba, mai mult, toată lumea îmi spunea cât sunt de minunată!
Iată, visul meu din adolescență mi s-a îndeplinit!
Lucram acum într-un mediu care mă provoca zilnic, cu copii minunați, aveam colegi cu care vorbeam aceeași limbă.
Complexul provincialului m-a urmărit mult timp după această reușită…
Până într-o zi, când am avut un atac de panică la serviciu. M-am speriat atât de tare, crezând că ceea ce simt este un atac de cord și ca voi muri ca tata, tânără și cu doi copii mici acasă!
Acela a fost momentul meu de cotitura. După ce am trecut din cabinet în cabinet medical, căutând explicații medicale pentru ceea ce trăiam, am ajuns la terapie psihologică.
Ce om am cunoscut! Ce deschizător de drum către descoperirea puterii din mine! Ce medic complet, care nu doar că mă asculta cu toată căldura și empatia, dar îmi recomanda și cărți de dezvoltare personală, masaj, alimentație sănătoasă, yoga și multe altele. Îi voi rămâne veșnic recunoscătoare!
A fost persoana care mi-a deschis ochii și care-mi spunea adesea: ,,Simona, iubește-te!”
Și de atunci am început căutarea sinelui, am început să mă descopăr, să îmi apreciez punctele forte și să nu mă mai concentrez atât de mult pe cele slabe.
Am învățat să zâmbesc mai mult, să iubesc mai mult și să accept să fiu iubită, să îmbrățișez mai des, să fiu mai înțelegătoare cu ceilalți, dar mai ales cu mine.
Din anul acela și până azi, am devorat cărți de dezvoltare personală și psihologie, am participat la cursuri și întâlniri cu oameni mai luminați ca mine.
Am făcut Sundao, Yoga, meditații zilnice, sport, terapii alternative și simt că încă mai am multe de descoperit la mine.
Momentul JOHN MAXWELL!
În 2021 am intrat în cea mai mare echipă de Leadership din lume, John Maxwell Team, unde am cunoscut nu doar oameni minunați, ci mi s-a confirmat și faptul că toată investiția în dezvoltarea mea personală nu a fost în van. Astfel, am obținut certificarea ca trainer, speaker și coach în dezvoltare personală.
În timp ce luam masa împreună, unul dintre mentorii JMT mi-a spus: ,,Nu mai sta pe gânduri, copiii au nevoie de tine, iar tu ești cea mai avizată persoană care îi poate ajuta!”.
Acela a fost momentul în care am decis să construiesc programele de dezvoltare personală pentru copii și adolescenți.
Cochetasem și în trecut cu ideea unor cursuri de dezvoltare personală pentru copii și adolescenți, însă acum aveam să mă conving că este exact acțiunea pe care eu trebuie să o fac pentru a aduce schimbarea în viața copiilor. După ce, ani de zile am inserat mesaje și lecții care să îi ajute în viață pe copiii cărora le-am fost învățătoare, acum era momentul să extind activitatea mea.
Ce am observat eu a fost că, după ce copiii ajung la gimnaziu și se desprind de a doua lor mamă – învățătoarea, subiectul dezvoltării personale este neglijat de către profesori, în general.
Adolescenții au nevoie de un mentor care să îi îndrume în alegerile pe care le fac, de exemplu.
Perioada aceasta de clocot hormonal vine la pachet cu confuzia lor în privința a ceea ce sunt, ceea ce știu și ceea ce pot. Este o nevoie neacoperită atât acasă, cât și la școală.
Din dragoste și grijă pentru binele și dezvoltarea copiilor, am decis să mă dedic și mai mult lor!
Doar încearcă să îți imaginezi câte schimbări poate genera un mentor, cum poate crește stima de sine a copilului tău și cum se poate dezvolta perspectiva lui asupra învățării, a creșterii și dezvoltării lui personale.
Acum transferă imaginea aceasta asupra copilului tău și vei vedea un copil sigur pe el, un copil care știe să argumenteze alegerile pe care le face și care își asumă rezultatele acestor alegeri, un copil care poate să își inventarieze toate punctele forte și le poate folosi în drumul său către succes, un copil care nu se va mai speria de eșec, ci va culege și folosi lecțiile oferite de acesta.
Toate acestea se pot întâmpla, dacă tu ești deschis la schimbare, căci schimbarea înseamnă evoluție, iar noi avem mare nevoie de asta!
Sunt aici să îți ajut copilul să devină curajos, încrezător și asumat!
Numele meu este Dobrin Simona-Dana și cred că pot fi acel dascăl, mentor, trainer și coach de dezvoltare personală de care tu și copilul tău aveți acum nevoie!
Învață și tu să vezi oportunitățile și spune-le DA!
Încurajează-ți copilul să caute să se dezvolte mai mult!