platforma de cursuri
Întâlnirile individuale online
Pentru că, anterior pandemiei, ai investit energie și timp în crearea unei relații cu părinții elevilor tăi, nu puteai ignora acest aspect în această perioadă provocatoare pentru toți. 🤝
O relație solidă presupune interacțiune periodică, schimb de impresii, ,,măsurarea pulsului”, cum bine spune o doamnă model…💓🩺
Odată construită, relația trebuie consolidată. Și cum faci asta cu părintele? Îl implici în viața de școlar a copilului lui: realizezi activități comune profesor-elev-parinte, îl provoci să fie profesor pentru o oră în școala online sau îl inviți la o cafea virtuală să discutați despre ce au mai făcut în ultima vreme, despre provocările școlii online, despre cum îl vede pe copil și parcursul lui academic. ☕️💻
Întâlnirile acestea sunt extrem de importante atât pentru tine ca profesor pentru că ai nevoie de un feedback despre activitatea ta, dar mai ales pentru părinte, care își dorește să afle de la tine cum ii vezi copilul și implicarea lui în lecție. Să nu uităm că părinții, deși sunt acasă cu copiii, muncesc și ei tot online. E greu. E greu să îți faci treaba bine la serviciu și să-l supraveghezi și pe copil la lecții. O simți pe pielea ta…🤯
Și aici intervii tu. Tu, în calitatea ta de dascăl implicat, ești cel mai în măsură sa îl ții pe părinte la curent cu activitatea copilului.👩🏻🏫
Amintește-ți că tu și părintele formați o echipa, iar misiunea voastră este să construiți împreună echilibrul emoțional al copilului și să găsiți cele mai bune mijloace de comunicare în beneficiul acestuia din urmă. Relațiile voastre sunt inseparabile în procesul educațional.🧏🏻♀️
Întâlnirea nu înseamnă să torni părintelui ce nu a făcut copilul bine. Concentrează-te pe ce a făcut bine în proporție de 80% și restul de 20% pe ce are de îmbunătățit. Apreciază mai mult efortul copilului și mai puțin rezultatul. Cei mai mulți dascăli pun accent doar pe rezultate, ignorând eforturile depuse de elevi pentru a ajunge la acele rezultate. 🙅🏻♀️⚖️
Permanent ai în vedere obiectivele voastre comune (confortul emoțional al copilului, preocupările și pasiunile lui, rezultatele academice etc), nevoile părinților (să afle detalii concrete despre atitudinea și comportamentul copilului) și pe provocările pe care le-a adus școala online pentru voi toți.
…………………………………………………
Cu ce ai rămas în urma acestor întâlniri❓
*Părintele și-a putut exprima opinia referitoare la școala online, deoarece a avut acum ocazia să vadă cum se desfășoară lecțiile, cât de implicat este copilul lui în activitate, dar și cât de bine gestionezi situația, cum prezinți conținuturile și ce relație ai cu elevii în general. Pentru că, trebuie să recunoști, ai avut părinți care te-au asistat, anunțat sau nu. Nu ai putut să nu observi în oglinda din spatele elevei tale pe mămica grijulie care sorbea din ceașca de cafea și asculta liniștită cum decurge firul lecției. Sau pe mama îngrijorată că fiica sa nu răspunde prea des solicitărilor tale și a cărei voce, deși șoptită, nu aveai cum să o ratezi. ✅
*Părintelui care a fost ocupat cu serviciul și nu a putut participa la nicio lecție, i-ai oferit șansa să afle care a fost parcursul academic al copilului său în această perioadă.✅
*În general, părinților li s-a oferit ocazia de a afla că nu doar școala este responsabilă pentru educația copilului, iar timpul pe care i-l acordă acestuia este prețios. Au putut vedea, totodată, că acele minute de atenție suplimentară și ajutorul acordate pentru efectuarea unor sarcini, pentru realizarea împreună a anumitor proiecte i-a adus mai aproape de copiii lor, iar toate acestea au contribuit la progresul academic al acestora.✅
*Pentru tine, feedback-ul pozitiv venit din partea părinților este foarte important, iar aprecierile și/sau sugestiile lor sunt mai mult decât necesare pentru activitatea ta de dascăl dedicat.✅
Așadar, când stabilești astfel de întâlniri, îi arăți părintelui că îl vezi, îl asculți, îi înțelegi nevoile și îți ajustezi toate eforturile pentru a te face util.🔝
Tu ce ai făcut pentru a avea o relație mai bună cu părinții elevilor tăi?❓
DE PRIN ȘCOLI ADUNATE
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă asigura că aveți cea mai bună experiență pe site-ul nostru.