Un elev a înjunghiat o profesoară!

O profesoară a fost înjunghiată de un elev!

Oricum ai citi titlul acestui eveniment, ce se putea sfârși tragic, fapta este aceeași, iar victima și agresorul sunt evidenți.

Ce este totuși de observat în aceste zile, după părerea mea, este modul în care aceeași faptă este prezentată, analizată și judecată, în funcție de tabăra în care se află cei ce comentează.

Astfel, s-au format următoarele tabere:

•  tabăra ce susține elevul și acuză profesorul
• tabăra ce susține profesorul și acuză elevul
• tabăra ce-i acuză pe cei doi și-i compătimește pe părinți 
• tabăra ce-i acuză pe părinți și-i compătimește pe cei doi

Am citit și ascultat păreri din toate cele patru tabere și am desprins câteva idei, pe care vreau să le împărtășesc cu voi. Fie că sunteți de acord sau nu cu mine, sunt strict păreri personale și trebuie tratate ca atare.

👉  semnele agresivității unui copil se văd încă din primii ani de viață. De când sunt eu dascăl, nu am întâlnit copil ,,bun, premiant, strălucitor, amabil etc”, care să se trezească dintr-odată că agresează grav pe cineva. Undeva, cândva acest copil a mai avut astfel de izbucniri, reacții agresive, comportamente necorespunzătoare, însă fie au fost trecute cu vederea prea ușor, fie au fost ascunse de către părinți și/sau școală, pentru a nu păta imaginea acestora…

👉  puțin probabil ca un dascăl apropiat de copii, oricât de autoritar ar fi acesta, să ajungă în situația de victimă a elevilor săi. Trebuie să se acumuleze multă tensiune, ură, resentimente să ajungi să îți ataci profesorul. Trebuie să-i fi agresat emoțional, verbal o perioadă îndelungată, să ajungă elevii să te urască și apoi să te atace. Și nu puteți spune că nu cunoașteți profesori abuzatori. Sunt peste tot și nu sunt puțini…

👉 nicio școală nu ia măsuri serioase cu elevii agresivi, cu părinții acestora sau cu profesorii pe care îi are, pentru că ,,nu permite legislația, regulamentul etc”. Se face cât se poate cu ce se oferă ca susținere din partea ministerului, a colectivului profesoral, a părinților, a elevilor, a consilierului școlar. Puțin sau deloc… 

👉 niciun părinte nu prezintă realitatea 100% atunci când își mută copilul de la o școală la alta și nici școala nu verifică trecutul copilului. Nu se știe istoricul psihologic, medical și familial al unui copil pentru că ,,nu permite legea, GDPR-ul etc”…

Se tace. 

Se ascunde.

Se mușamalizează.

Se închid ochii. 

Și undeva, într-o școală, un profesor agresează elevii.

Undeva, într-o școală, un elev înjunghie un profesor. 

Ceva trebuie făcut și nu de mâine, ci de acum.

Până când se va schimba legislația, regulamentul școlar etc, fiecare cred că  poate aduce schimbarea de la nivelul său:

• dascălul să fie dascăl și să-și privească elevul ca pe ființă umană, nu ca pe un obiect așezat într-o bancă, să fie dispus și disponibil dialogului eficient cu părintele, să ceară ajutorul atunci când simte că situația îi scapă de sub control sau să coboare de pe piedestalul pe care singur și l-a construit;
• elevul să fie respectuos cu toți colegii și adulții întâlniți în cale, să trateze școala cu seriozitate, să dea dovadă de bună creștere oriunde merge și cu oricine interacționează, să fie empatic și ascultător, dar nu obedient;
• părintele să-și educe copilul în spiritul empatiei, respectului pentru celălalt, dorinței de învățare și cu mult bun simț. Să vorbească frumos despre dascălii copilului său, pentru ca acesta din urmă să-i urmeze modelul;
• consilierul școlar să meargă periodic prin clase și să observe copiii, apoi să intervină punctual unde e cazul;
• directorul școlii să fie liderul de la care pornește schimbarea, să fie deschis colaborării cu părinții, să ofere suport colegilor săi, dar și să aplice sancțiuni acolo unde se impun; să acorde atenție deosebită elevilor cu probleme emoționale sau de comportament și, mai ales, să nu ascundă realitatea din școala sa, fie că este vorba despre elevi, părinți dificili sau dascăli ce nu-și îndeplinesc misiunea așa cum se cade.

Voi ce părere aveți despre cazul de ieri?