Absolvire…altfel🧑🏻‍🎓👩‍🎓

Am trăit emoții contradictorii zilele acestea…Pe de o parte am fost extrem de prinsă cu pregătirile pentru finalul de an școlar ca profesor, pe de altă parte, ca mamă, a trebuit să găsesc cuvintele cu care să îmi conving mezina că nu mă pot împarți în două și să o încurajez că viața merge înainte, iar dorul ei de doamna învățătoare se va stinge în timp…sau nu.🤷🏻‍♀️

Cum perioada aceasta nu a permis interacțiunea fizică, fiecare dascăl a gândit momentul de absolvire condiționat de distanțarea socială, de la întâlniri ferite de ochii lumii prin parcuri, la festivitate de absolvire online.👩🏻‍🏫

Mezina a avut întâlnire cu colegii și doamna învățătoare în parc pentru fotografii, iar momentul de rămas bun, la final de clasa a IV-a, pe Zoom. 📲 Știți cât de greu le este mamelor dascăli să se împartă între copiii personali și cei de la școală? Cine a trăit asta, cunoaște sentimentul! Cine nu, află acum un crâmpei… Ei bine, deși îi promisesem că voi fi alături de ea la sesiunea foto, nu am putut participa pentru că aveam lecții online cu elevii. 👩🏻‍💻Lacrimi, jale, muncă de lămurire…evident cu copilul meu, nu cu elevii mei. M-a durut cumplit când am văzut-o că pleacă tristă, cu lacrimi în ochi… (și a trebuit să dau explicații și pentru întârzierea la ședința de catedră…)😢M-am consolat cu gândul că voi putea fi alături de ea la absolvirea de pe Zoom, însă, nici de data asta, nu am putut fi prezentă pentru că, ce crezi?, a coincis cu ultimele mele două întâlniri în online cu elevii. Cum să te împarți? Cum? Eu încă nu am găsit metoda…🤷🏻‍♀️

Da, norocul meu că e copil bun, că poate înțelege rolul meu dublu și că acceptă că nu pot fi mereu alături de ea, deși doare asta cumplit… Dar azi, azi am lăcrimat împreună după ce am închis, în același timp, sesiunile online, fiecare cu clasa ei. Eu pentru că mi-a părut rău că nu i-am fost alături zilele acestea, dar și pentru că îmi va fi dor de elevii mei, iar ea pentru că a fost extrem de emoționantă ceremonia de absolvire a clasei a IV-a și pentru că îi va lipsi foarte mult doamna învățătoare. 😭

Nu, nu am terminat: tot azi am fost invitată să particip la absolvirea 🎓elevilor mei din generația anterioară, elevi pe care i-am iubit foarte mult și care îmi sunt la fel de dragi, copii cu care am amintiri minunate, copii buni, empatici și veseli. Emoțiile și amintirile m-au năpădit atât de tare!!!🙅🏻‍♀️Am retrăit într-o oră pe Zoom momentele amuzante, proiectele în care ne-am implicat împreună, discuțiile lungi din pauze sau din jurul focului de tabără, ori zilele când veneau cu flori și se plângeau că le e greu la gimnaziu, cu atâția profesori…👨🏻‍🔬👩🏻‍💼

Un băiat și-a amintit cum i-am confecționat un trandafir din hârtie prin clasa a II-a, de un Sf. Valentin, când era foarte trist că nu are ce să îi ofere unei fetițe pe care o plăcea… 👩‍❤️‍👨

Nah, cum să nu plângi? Cu vocea sugrumată și lacrimile șiroind, abia am putut articula câteva cuvinte…😭 

Concluziile pe care le desprind la finalul acestei zile sunt următoarele: 

-rolurile de mama și dascăl nu sunt întotdeauna compatibile;🤦🏻‍♀️

-despărțirile dintre elevi și dascălii dedicați vor rămâne întotdeauna dureroase, indiferent de metoda aleasă;

-absolvirea virtuală, deși emoționantă, nu poate înlocui interacțiunea fizică, îmbrățișarea de la final, lacrimile și emoțiile…

Haideți, să avem o vacanță liniștită!

Simona