O noapte cu cortu’
Ei bine, dacă tot nu am cum să mă bucur de o tabără cu elevii mei, mi-am spus că aș putea suplini această nevoie cu alte activități în natură: drumeții montane, campare cu cortul sau autorulota, trasee cu bicicletele ș.a. alături de familie și câțiva prieteni cu copii…
Astăzi este despre aventura cu cortul…
Vara aceasta am descoperit Munții Măcin și am hotărât să-i explorăm mai mult, să le străbatem potecile înguste, să admirăm necontenit flora și fauna acestora. Astfel că, la fiecare două săptămâni noi suntem pregătiți pentru aventură.⛰ De data aceasta, ne-am propus să și înnoptăm cu cortul o seară, pentru a-i oferi mezinei ocazia să afle cum este să dormi în natură și pentru a stinge dorul de tabără al amândurora. 🏕
Toate bune și frumoase, ajungem la baza muntelui, ne luăm rucsacul în spate și o luăm în sus pe cărare. 🏞Noi cu zâmbetul până la urechi, dorința de explorare și soarele arzător deasupra capului. Mezina, după primii 200 m începe să întrebe când ajungem. Când ajungem unde? Am pornit la drum cu gândul să ne bucurăm de plimbare, nu cu scopul de a ajunge undeva. Nu, nu e bine! Copiilor trebuie să le spui clar care este scopul acțiunii, unde ajungi, ce cauți acolo și când te întorci… Și uite așa am avut parte tot drumul de întrebări de genul: ,,De ce mergem?”, ,,Ce căutam?”, ,,Unde trebuie să ajungem?”, ,, Cât mai avem?” etc. Probabil că dacă se afla în compania colegilor de clasă, altfel ar fi stat situația…🤷🏻♀️
Nah, noi am venit la munte să ne conectăm cu natura și cu sunetul insectelor și al păsărilor pădurii, dar ea nu… Încercăm să răspundem cu tot calmul din lume tuturor întrebărilor copilului, îi distragem atenția de la ,,durerea ei” arătându-i fluturașii, formele copacilor și priveliștile extraordinare. Încercăm, că nu ne iese mereu! Căldura înăbușitoare pune capac situației și facem cale întoarsă, spre satisfacția copilului care nu înțelege ce rost au drumețiile când de fapt am plecat la munte cu gândul de a ,,sta cu cortu’ “. 😕 Fiecare cu dorințele lui!
Entuziasmul tuturor atinge cote maxime la instalarea cortului în care urmează să înnoptăm. Ne bucurăm apoi de grătar, depănăm amintiri în jurul focului de tabără, ne minunăm de cântecul păsărelelor și sunetul insectelor, ne balansăm alene în hamac… 🔥
Moș Ene vine pe la gene. 🌘 După chinul spălatului pe picioare, pe dinți și îmbrăcatul cu pijamaua, luăm cu toții poziția de somn. Mezina adoarme instant, dar eu nu. Eu mă întorc de pe o parte pe cealaltă. Salteaua scârțâie. Soțul sforăie. Îi dau un ghiont în coastă să înceteze, el de ce doarme și eu nu? Aud un foșnet pe lângă cort…șarpe, animalele pădurii, câini…ce o fi asta? 🦔🕷Verific copilul dacă nu e cu spatele lipit de peretele cortului și îl asigur trăgând pilota mult sub el. Mai fac o încercare…în zadar. 🤦🏻♀️
Ajung să mă rog să treacă noaptea mai repede, dar ea se încăpățânează să mai stea. La prima rază de soare mă ridic și ies afară din cort. 🌞 E timpul să mă odihnesc în hamac. Măcar acum pot și vedea ce se petrece în jurul meu! 🤷🏻♀️
În loc de concluzie: e frumos la cort, dar nu să dormi. Degeaba mi-a plăcut cândva, că nu mai am 18 ani, vârsta la care nu îmi puneam atâtea întrebări și nu mă gândeam la atâtea riscuri. Acum sunt la vârsta aceea în care pun în balanță riscuri și beneficii și tind adesea să iau decizii în funcție de primele, chiar dacă mi-ar plăcea să le văd doar pe cele din urmă.
Copiii însă simt altfel aventura la cort, le place ideea de a dormi altundeva decât într-un pat de hotel, le place să se joace în jurul focului de tabără, să caute lemne și să alerge în voie. La nivel teoretic, și adulților le place…numai că acum țin mai mult la confort. Cu toate acestea, probabil că ne vom mai aventura cu cortul în această vară… de dragul copiilor.🏕
